Toader acuză o profundă sfidare la adresa statului de drept că în 2018 e desecretizat un protocol din 2009

Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei,Tudorel Toader, a declarat că reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept faptul că în 2018 a fost desecretizat un protocol din 2009 şi că nu se face nicio referire la protocolul din 2016.
Tudorel Toader a mai declarat că nu se susţine afirmaţia potrivit căreia evaluarea procurorului general al României, Augustin Lazăr, poate fi considerată o formă de presiune exercitată în legătură cu soluţionarea unor dosare referitoare la protestul din 10 august, respectiv la dosarul Revoluţiei, în condiţiile în care acesta din urmă trenează de foarte mult timp.
Decizia de declanșare a procedurii de evaluare a procurorului general de la PÎCCJ nu a fost luată exclusiv pe baza unor circumstanțe sau împrejurări recente. Cu ceva timp în urmă spuneam că vine o vreme când fiecare dintre noi trebuie să fie evaluat în legătură cu activitatea pe care o desfășoară. Nu se susține afirmația potrivit căreia evaluarea procurorului general ar fi o formă de presiune. Permanent se află și se vor afla spre soluționare dosare cu rezonanță socială.
La începutul lui 2017, procurorul general se arăta indignat susținând că nu mai există niciun protocol, arătând că a existat un protocol despre echipe operative și că, citez: ”Acest protocol nu există, eu nu mi l-am însușit și nu mergem înainte cu astfel de inginerii”. Procurorul general făcea aceste declarații în condițiile în care în decembrie 2016 semnase personal un nou protocol și-l ”abrogase” pe cel din 2009.
În 19 martie 2018, i-am solicitat procurorului general să demareze procedura de desecretizare a protocolului din 2009, singurul de care la acel moment aveam cunoștință. Pe 20 martie 2018, am primit de la PÎCCJ respectivul protocol, mai puțin ultimele două pagini, care au fost primite ulterior cu o motivare greu de acceptat la nivelul la care ne aflăm.
Tot pe 20 martie, am primit la Ministerul Justiției protocolul privind organizarea cooperări dintre SRI și PÎCCJ pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii, protocol cu caracter secret. Dar fiind caracterul secret, nu aveam voie să-l fac public și să fac referiri la conținutul acestuia și nu aveam cum să inițiez o procedură de desecretizare. A fost trimis și la CSM, cei abilitați l-au citit, după care și-au pus aceeași problemă: de ce l-au trimis, ce să facem cu el? Apoi CSM l-a retrimis la PÎCCJ.
Trimiterea respectivului protocol la Ministerul Justiției și la CSM nu absolvă sub nicio formă semnatarii acestuia. Ce puteam face cu el dacă nu aveam voie la niciuna dintre procedurile enunțate și repetate, cu atât mai mult cu cât protocolul din 2009 a fost desecretizat în condițiile în care în decembrie 2016 a fost ”abrogat” de noul protocol. (…) Apreciez să reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept și a cetățenilor că-n 2018 e desecretizat un protocol din 2009, abrogat din 2016, precum și faptul de a nu se face nicio referire la existența protocolului din 2016. Într-un stat de drept, protocoalele au caracter nefiresc. Avem Constituție, o bogată jurisprudență constituțională„, a declarat Tudorel Toadr. (Sursa foto: Captură Mediafax)

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Toader acuză o profundă sfidare la adresa statului de drept că în 2018 e desecretizat un protocol din 2009”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI