Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Toată populaţia, nu numai asiguraţii, ar fi trebuit să aibă card de sănătate

card_sanatate_2014

Reprezentanţii medicilor de familie susţin că toată populaţia, inclusiv neasiguraţii şi copiii, ar fi trebuit să aibă cardul de sănătate, ei întrebând cum se va rezolva, de pildă, situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară sau nu sunt asiguraţi.
Am semnalat de mai multe ori că există nenumărate neclarităţi în privinţa cardului, dar acestea nu au fost soluţionate. Copiii nu au card şi se va folosi cardul părinţilor. Încă nu se ştie însă cum se va rezolva situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară sau dacă părinţii sunt neasiguraţi sau în situaţia în care copiii sunt instituţionalizaţi. La fel de neclară e situaţia gravidelor care nu au asigurare (sunt asigurate numai pe perioada sarcinii) şi care nu vor avea card. Cum vor fi rezolvate urgenţele pacienţilor neasiguraţi, dacă nici ei nu au card? Ce facem dacă pacientul îşi pierde cardul şi are doar o adeverinţă (adeverinţa nu poate ţine loc, tehnic vorbind, de card). Considerăm că toată populaţia ţării, nu numai asiguraţii, ar fi trebuit să aibă cardul de sănătate„, se arată într-un comunicat remis Mediafax, luni seară, de Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF).
În acelaşi comunicat, cele două organizaţii se declară „serios preocupate de afirmaţiile recente ale conducerii CNAS, privind cardul de sănătate, afirmaţii care reprezintă presiuni total nepotrivite asupra cabinetelor” medicilor de familie.
Referitor la cumpărarea cititoarelor de card, reprezentanţii SNMF şi FNPMF precizează că medicii de familie îşi vor cumpăra cititoare de card, „aşa cum şi-au cumpărat imprimante laser, programe de cabinet, semnături electronice, tonere şi hârtii nenumărate, abonamente de internet, toate din fondurile propriilor cabinete„.
Medicii de familie susţin însă că aceste cititoare „nu costă 5 euro, aşa cum a spus reprezentantul CNAS”, ci „mult mai mult dacă dorim să nu se strice din prima zi (blocând astfel posibilitatea de a oferi bolnavilor cele necesare), după cum şi mentenanţa acestora implică unele costuri„.
Respingem sugestiile nepotrivite ale conducerii CNAS prin care pacienţii sunt sfătuiţi să-şi aleagă medicul de familie în funcţie de data achiziţionării cititorului de card, şi nu cum este firesc, după competentă, reputaţie, disponibilitate!„, se mai susţine în comunicat.
În privinţa iniţializării cardului de sănătate cu ocazia consultaţiilor, reprezentanţii SNMF şi FNPMF anunţă că medicii de familie, „din respect pentru suferinţa bolnavilor şi pentru meserie”, nu vor accepta perturbarea activităţii cabinetelor pentru a activa cardurile pacienţilor care nu au nevoie de consultaţie.
Dacă se doreşte ca acest proiect să fie în sfârşit funcţional, abordarea CNAS nu este deloc cea potrivită. Este nevoie de colaborare reală, comunicare şi respect, nu de presiuni sau ameninţări„, se arată în finalul comunicatului.

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Toată populaţia, nu numai asiguraţii, ar fi trebuit să aibă card de sănătate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI