Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Tribunalul Constanţa a decis arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu

Arestarea preventivă a lui Nicusor Constantinescu
Tribunalul Constanţa a decis, joi, arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, aflat la tratament în SUA, iar decizia, care a fost luată la solicitarea DNA, în dosarul în care Constantinescu este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar din Constanţa, nu este definitivă.

Decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa a fost luată joi de Tribunalul Constanţa şi nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa, relatează Mediafax.
Măsura a fost luată la solicitarea procurorilor DNA, iar instanţa a judecat această cerere marţi, atunci rămânând în pronunţare.
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Constanţa. (…) Dispune arestarea preventiva a inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel pe o perioada de 30 de zile de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive. (…) Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se precizează în decizia Tribunalului Constanţa.
Avocatul lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, declara, marţi, că a vorbit ultima dată cu Nicuşor Constantinescu în urmă cu câteva zile, iar atunci medicii ar fi urmat să decidă dacă acesta va fi sau nu operat din nou.
Ultima oară când am discutat cu dânsul, acum două sau trei zile, urma să se hotărască dacă va fi supus încă o dată unei intervenţii chirurgicale pentru eliminarea acelei infecţii întrucât, deşi tratamentul a dat rezultate, în sensul micşorării acelei pungi de puroi, de infecţie, se pare că nu a reuşit să o stopeze în totalitate şi urma ca decizia medicilor să fie inclusiv aceea de a se interveni chirurgical pentru eliminarea acestei probleme, pentru a se putea eventual ca domnul Constantinescu să se întoarcă până la urmă de bunăvoie şi să nu se mai susţină că nu respectăm desfăşurarea procedurilor judiciare”, afirma avocatul lui Nicuşor Constantinescu.
El mai susţinea că Nicuşor Constantinescu a plecat din ţară cu încuviinţarea organelor judiciare, nu a intenţionat niciun moment să se sustragă cercetărilor, iar în prezent se află într-un spital din New-York pentru a-şi trata cancerul de prostată de care suferă.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
4 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Tribunalul Constanţa a decis arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI