Țuțuianu: Ne-am dorit ca Sud-Estul țării să aibă cele mai bune drumuri județene

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, alături de Lucian Lungoci, administratorul special al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, au susținut astăzi, la sediul Regiei, o conferință de presă ce a avut ca temă raportul pentru anul 2019 al acestei companii, precum și stadiul pregătirilor pentru sezonul rece.

În anul 2019, Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a reabilitat 135,5 km de drumuri județene. Astfel, din anul 2016 și până în prezent au fost modernizați aproximativ 360 de km de drumuri județene, din totalul de 680 de km. Menționăm că în anul 2016, din totalul infrastructurii rutiere județene erau asfaltați conform normelor de siguranță rutieră doar 105 km. Pentru anul 2020, Consiliul Județean Constanța urmează să reabiliteze, pe fonduri europene, încă 105 km de drumuri. De asemenea, diferența de aproximativ 120 de km, din totalul de 680 km, urmează a fi reabilitați prin programul de lucrări al Regiei, anul următor.
În 2016 când am preluat regia, aceasta se afla în pragul falimentului. În scurt timp, nu doar că am reușit să o punem pe linia de plutire, ba chiar am reușit să o dezvoltăm și să o rentabilizăm, astfel încât să aibă profit. Ne-am dorit ca Sud-Estul țării să aibă cele mai bune drumuri județene. Până în acest moment au fost turnați 360 km de covor asfaltic, iar până la finalul anului 2020, atât din fonduri europene, cât și din bugetul local, ne-am propus să finalizăm de asfaltat tot ceea ce am promis la începutul mandatului„, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.Achizitie_utilaje_noi

Achizitie_utilaje_noi1

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Țuțuianu: Ne-am dorit ca Sud-Estul țării să aibă cele mai bune drumuri județene”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI