Universitatea „Ovidius” va semna protocolul de colaborare între Departamentul pentru IMM şi Mediu de Afaceri şi Turism

universitatea-ovidius-campus

Luni, 20 octombrie, de la ora 11.00, în Aula Magna (sediul Universităţii din Bdul Mamaia nr. 124), se va semna protocolul de colaborare între Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa, în cadrul Schemei de ajutor de minimisLocuri de muncă subvenţionate”. La semnarea protocolului va fi prezent dl. Florin Nicolae Jianu – Ministru Delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism. Cu acest prilej, va avea loc şi o conferinţă de presă dedicată proiectului.
Obiectivul Schemei de ajutor de minimis „Locuri de muncă subvenţionate” îl constituie dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale tinerilor absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ secundar şi terţiar în 2014, aflaţi în tranziţie de la şcoală la viaţa activă, prin învăţarea la locul de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă, în vederea creşterii ratei de ocupare în rândul tinerilor. Astfel, întreprinderile mici şi mijlocii şi microintreprinderile vor primi subvenţii dacă vor angaja tineri absolvenţi din promoţia 2014, pe o perioadă de minimum 6 luni şi de maximum 12 luni. Ajutorul de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile, pentru acoperirea cheltuielilor salariale complete cu angajaţii noi în limita a 1575 lei/luna pentru studii medii şi 2328 lei /luna pentru studii superioare. Valoarea maximă a subvenţiei acordate pentru plata salariului net este de 900 lei/lună pentru studii medii şi 1300 lei/lună pentru studii superioare. Durata schemei este de 12 luni de la semnarea contractelor de finanţare pentru proiectele aprobate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa Prioritară 2Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul Major de Intervenţie 2.1.Tranziția de la școală la viața activă”.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Universitatea „Ovidius” va semna protocolul de colaborare între Departamentul pentru IMM şi Mediu de Afaceri şi Turism”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Închiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI