Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 145.000 în mai multe piețe din Călărași

Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 145.000 în mai multe piețe din Călărași

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 145.000 de lei şi au oprit de la comercializare 421 kg de produse alimentare, în urma verificărilor realizate în mai multe pieţe din Călărași, informează ANPC.

"Parte a campaniei de control desfășurată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatrilor (ANPC), pe 22.05.2020, s-a verificat modul în care operatorii economici care își desfășoară activitatea în piețele agroalimentare din județul Călărași respectă legislația în vigoare și depturile consumatorilor.
Sub coordonarea Președintelui ANPC, Eduardt Cozminschi, a Directorului General, Paul Anghel și a Secretarului General, Eduard Ștefan Olteniceanu, echipe mixte ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor București și ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Călăraşi au realizat verificări la 17 operatori economici din oraşul-reședință de județ (magazine specializate în comercializarea peştelui, magazine mixte, brutării /patiserii şi produse de panificaţie, restaurante cu activităţi de livrare la domiciliu). Până în acest moment, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, din care  15 amenzi în valoare de 145.000 de lei și 2 avertismente. Pentru alţi 9 operatori economici procedura de verificare continuă și în zilele următoare.  Au fost dispus și măsuri complementare: oprire definitivă de la comercializare si eliminare din circuitul consumului uman a cantităţii totale de 421 kg de produse alimentare în valoare totală de 7.420 lei și oprire temporară de la comercializare a 35 kg de produse de panificație/patiserie", precizează ANPC.
Ca urmare a abaterilor constatate în timpul controlului, a fost dispusă oprirea temporară a activităţii de prestări servicii alimentaţie publică sau comercializării produselor până la remedierea deficienţelor pentru 7 operatori economici.
Neregulile constatate şi sancţionate au fost: nerespectarea condițiilor de vânzare și păstrare a peștelui, produselor din pește şi a cărnii (spatii neigienizate, utilaje cu grad avansat de uzură, cu rugină); existența la vânzare a unor produse alimentare modificate organoleptic (pește, produse din peşte, carne); abateri de informare-caracterizare la produse alimentare, respectiv lipsa etichetei de produs sau folosirea unor etichete cu informații incomplete; în cazul unităților de alimentație publică, cu autoservire, s-a identificat folosirea unor spaţii neigienizate, ustensile improprii, uzate, murdare, materii prime/produse culinare fără elemente de identificare-caracterizare, existența însectelor congelate în produsele aflate la păstrare, spaţii frigorifice cu rugină, neigienizate, nerespectarea regulii vecinătăţilor, lipsa informării în privinţa prezenţei ingredientelor alergene în preparatul finit; s-au constatat practici comerciale incorecte, respectiv, înşelătoare (ex: comercializarea peştelui prezentat ca fiind proaspăt în contextul în care acesta provenea din peşte decongelat).
ANPC îi asigură pe consumatorii din toată țara că va continua campania de verificări și în perioada următoare, pentru ca sănătatea și viața consumatorilor să nu fie pusă în pericol în zonele de comercializare, precum și pentru ca drepturile consumatorilor să fie respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.