Ilie Bolojan: Dacă PSD venea cu reforme finanțate, plecam fără problemă
Premierul Ilie Bolojan afirmă că ar fi dispus să plece din funcție dacă PSD ar propune reforme reale și finanțate, acuzând însă că actualele acțiuni sunt generator de circ și subliniind că responsabilitatea Guvernului este să mențină stabilitatea.
Premierul Ilie Bolojan afirmă că ar fi dispus să plece din funcție dacă PSD ar propune reforme reale și finanțate, acuzând însă că actualele acțiuni sunt „generator de circ” și subliniind că responsabilitatea Guvernului este să mențină stabilitatea.
”Sunt un om corect. Sunt lucruri care au funcționat în condiții normale în colaborare cu PSD și miniștri ai PSD au încercat să împingă lucurile. Nu mă veți vedea pe mine să spun alte lucruri, dar, în general, când era vorba de reforme complicate, de lucruri care nu sună bine, în general, am avut o dezangajare. Nu știu, mă gândesc la reforma în administrație, unde discuțiile s-au lungit pe parcursul a luni de zile. De la reforma în administrația publică locală, de la pachetele adiționale de relansare, de la extinderea reformei în administrația centrală, de la a face excepții în administrația centrală ș.a.m.d., ceea ce a făcut ca lucruri pe care le puteam face în trei luni de zile să se lungească în șase, șapte luni de zile, nu s-au făcut ușor”, a explicat Bolojan, într-o conferință de presă.
El a adăugat că în perioada următoare vor fi proiecte care sunt necesare și bune pentru România, parte 'întârziate'.
”În același timp, pentru a promova proiecte, ai nevoie de transparență decizională (...) și veți vedea, în zilele următoare, care sunt proiectele pe care le vom urgenta, în așa fel încât să nu existe o zi pierdută pentru România. Cred că e un principiu corect pentru țara noastră. (...) Trebuie să facem ceea ce e nevoie, în fiecare zi, pentru țara noastră”, a transmis liderul PNL.
Biroul Politic Național al PNL și grupurile parlamentare ale PNL au adoptat, marți, în unanimitate, o rezoluție în care își exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan și pentru finalizarea reformelor asumate.





