Adrian Năstase primeşte încă şase luni de închisoare ca spor de pedeapsă

Adrian Năstase primeşte încă şase luni de închisoare ca spor de pedeapsă

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis aplicarea unui spor de pedeapsă de şase luni după contopirea pedepselor.

Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi ca la cei patru ani de închisoare primiţi de fostul premier Adrian Năstase în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii" să se adauge şase luni de pedeapsă, astfel încât acesta va executa în final patru ani şi şase luni închisoare, transmite Agerpres.
Decizia este definitivă.
Adrian Năstase a fost condamnat, în iunie 2012, la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calităţii. A fost eliberat pe 18 martie 2013, dar pe 6 ianuarie anul acesta a fost condamnat din nou în dosarul Zambaccian.
Pe 8 mai, Tribunalul Bucureşti a decis ca lui Adrian Năstase să nu i se aplice un spor de pedeapsă, însa procurorii au făcut recurs. Aşa că fostul premier ar putea sta cinci ani după gratii.
Avocaţii lui Năstase au precizat că, în funcţie de decizia instanţei, vor declanşa procedurile pentru eliberarea condiţionată a acestuia.