Diana Șoșoacă: Mulțumesc preoților care au strâns românii din jurul bisericii

Diana Şoşoacă a declarat, în contextul aglomeraţiei produse la Constanţa, cu prilejul sărbătoririi Bobotezei, că îi felicită pe toţi oamenii care s-au strâns la sărbătoare.

Diana Șoșoacă: Mulțumesc preoților care au strâns românii din jurul bisericii


Senatoarea AUR, Diana Şoşoacă a declarat miercuri, în contextul aglomeraţiei produse la Constanţa, cu prilejul sărbătoririi Bobotezei, că îi felicită pe toţi oamenii care s-au strâns la sărbătoare şi i-a mulţumit ÎPS Teodosie și preoților care au strâns romanii din jurul bisericii. 

„Este foarte corect. Libertatea religioasă nu poate să fie ingrădită. Este un drept sacral. Felicit toți oamenii care s-au dus acolo. România trebuie să intre în normalitate. Ce se întâmplă acum în România e doar o statistica din pix a unor autoritati total incompetente, DSP și DSU, care doar au indus panica fără nicio bază. Nu avem anchete epidemiologice. România a trecut și prin ciuma, gripe și războaie. În 2019 gripa a omorat mai multi decât Covidul. Nu avem de unde să știm de ce au murit acei oameni”, a spus Diana Şoşoacă, la România TV.
Întrebată dacă acţiunile sale şi ale celorlalţi colegi din partidul AUR au făcut posibilă relaxarea măsurilor impuse de autorităţi, Diana Șoșoacă a spus că aşa crede. Senatoarea a mulţumit reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe, care au unit românii în timpul pandemiei.
„Eu așa cred. Mă bucur și mulțumesc lui ÎPS Teodosie, pentru că a fost cea mai importantă personalitate din România care a militat pentru libertatea credinței și conștiinței oamenilor. Mă bucur că împreună cu el și colegii mei avocați și oamenii din stradă am reușit să arătăm autorităţilor că pe aici nu se trece. Globalismul trebuie să se oprească în România. Este o acțiune de neacceptat din partea unor forțe din afara României, care vor să îngenuncheze România. Trebuie să revenim la normal. Boala asta are mortalitate sub 1%. Care e pericolul? Asupra României s-a abatut o psihoza. Aceasta este cauzată, în cea mai mare parte, de presă și televiziuni. Mereu, un an la televizor s-a văzut numai viruși, morți, infectați, fără bază reală.
Din calitatea mea de preşedinte al Comisiei de Abuzuri, am început investigațiile. Nu o să mă opresc, în calitate de senator am voie să aflu tot ce s-a întâmplat în România, să anchetez. E normal ca oamenii să se apropie de credință. Religia, biserica cu poporul mereu au fost un tot unitar. Așa a rezistat România peste veacuri.
Oamenii pe aceste teritorii au fost mereu credincioși. Cum își închipuia un străin de România, care și-a luat cetățenia la 16 ani, că o să poată îndepărta românii de credință? Poate peste cadavrele noastre. România este cea mai credincioasă țară din UE. Dumnezeu e speranţa, el îți dă puterea de a merge înainte, el ne uneşte. Poporul are nevoie de unitate, asta se face prin credință și biserică. Mulțumesc preoților care au strâns românii din jurul bisericii”, a adăugat senatoarea Diana Şoşoacă.