Donald Trump vrea să recunoască teritoriile ucrainene ocupate de Rusia. Și-a trimis emisarii la Moscova
Președintele SUA, Donald Trump, este de acord să recunoască controlul Rusiei asupra Crimeii și a altor teritorii ocupate ale Ucrainei în cadrul unui „plan de pace”, relatează The Telegraph, citând surse.
Potrivit cotidianului britanic The Telegraph, emisarii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele președintelui, vor merge la Moscova cu această ofertă. Aliații europeni au respins ideea recunoașterii teritoriilor cucerite de Rusia, iar un expert român a avertizat că un astfel de plan ar fi „dezastruos, cu implicații potențial fatale pe termen mediu și lung”.
Statele Unite sunt gata să recunoască controlul Rusiei asupra Crimeei și a altor teritorii ucrainene ocupate pentru a asigura un acord care să pună capăt războiului, potrivit Hotnews.ro.
Cotidianul britanic The Telegraph scrie că Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și pe ginerele Jared Kushner pentru a-i face această ofertă directă lui Vladimir Putin la Moscova.
Planul de recunoaștere a teritoriului, care încalcă convenția diplomatică a SUA, ar putea fi pus pus în aplicare, în ciuda îngrijorărilor aliaților europeni ai Ucrainei, care au avertizat asupra efectului dramatic al deciziei.
„Este din ce în ce mai clar că americanilor nu le pasă de poziția europeană. Ei spun că europenii pot face ce vor”, a declarat o sursă bine-informată, citată de ziar.
Președintele Rusiei a declarat joi că recunoașterea legală de către Washington a Crimeei și a regiunilor Donețk și Luhansk ca teritoriu rus va fi una dintre problemele cheie în negocierile privind planul de pace al președintelui american.
Putin a subliniat că conducerea Kievului este ilegitimă, de aceea, orice plan de pace ar trebui recunoscut de partenerii internaționali.
„Vrem să ajungem la un acord cu Ucraina, dar în acest moment este practic imposibil, imposibil din punct de vedere juridic. Avem nevoie ca decizia să fie recunoscută la nivel internațional”, a explicat șeful statului rus.





