FCSB a fost învinsă de echipa italiană Bologna cu scorul de 2-1

FCSB a fost învinsă de echipa italiană Bologna cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în etapa a treia a competiției de fotbal Europa League.

FCSB a fost învinsă de echipa italiană Bologna cu scorul de 2-1
Foto: Cristi Preda (GSP.ro)


FCSB a fost învinsă de echipa italiană Bologna cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în etapa a treia a competiției de fotbal Europa League.

Bologna s-a impus mai clar decât o arată scorul, prin golurile marcate de Jens Odgaard (9) și Thijs Dallinga (12), respectiv Daniel Bîrligea (54).
Pentru Bologna aceasta a fost prima victorie în acest sezon.
Bucureștenii au pierdut în cea de-a treia etapă a competiției de fotbal Europa League. Bucureştenii au rămas cu trei puncte în competiție, înaite de meciul cu FC Basel. 
La finalul meciului, patronul bucureștenilor, Gigi Becali a dat vina pe Adrian Șut pentru înfrângere.
Ce să zic? Meciul l-a pierdut Șut. Dacă faci o greșeală și primești gol în minutul 9 se duce totul de râpă. Așa a fost. Bologna nu a fost o echipă extraordinară. Am greșit și eu, l-am scos pe Thiam, l-am băgat pe George Popescu. Ce să faci cu George Popescu? Dacă le dai un cadou în minutul 9, se demoralizează echipa. Să vină perioada de transferuri și să vadă Șut, care era cel mai bun, să vadă cum e să stea pe bancă și o să rupă banca. Șut, tu te crezi șeful la echipa asta? Bați tu totul? El s-a dus să ia mingea, e jupân Șut. Să vedem ce jupân o să fie pe bancă”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea Euro Fotbal.
FCSB rămâne cu victoria din prima etapă cu Go Ahead Eagles (1-0, în deplasare), pierzând următoarele două meciuri, 0-2 cu Young Boys Berna și 1-2 cu Bologna, ambele la București.
FCSB va juca în continuare cu FC Basel (6 noiembrie, în deplasare), Steaua Roșie (27 noiembrie, la Belgrad), Feyenoord (11 decembrie, la București), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) și Fenerbahce (29 ianuarie, la București).