Ilie Bolojan, despre conflictul izbucnit în Iran: Toate structurile noastre sunt în alertă
Premierul Ilie Bolojan a declarat că toate structurile sunt în alertă în urma conflictul izbucnit în Iran, iar pentru cetăţenii români aflaţi în ţările care şi-au închis spaţiile aeriene se caută soluţii pentru transportul către casă, în momentul în care va fi posibil să se reia zborurile.
Premierul Ilie Bolojan a declarat sâmbătă că toate structurile sunt în alertă în urma conflictul izbucnit în Iran, iar pentru cetăţenii români aflaţi în ţările care şi-au închis spaţiile aeriene se caută soluţii pentru transportul către casă, "în momentul în care va fi posibil să se reia zborurile".
"Am încheiat acum câteva minute o discuţie cu doamna ministru (de Externe - n.r.) Ţoiu. Toate structurile noastre sunt în alertă, pentru că, aşa cum ştiţi, mai multe ţări şi-au închis spaţiile aeriene, ceea ce înseamnă că zborurile spre aceste ţări nu vor mai avea loc. De asemenea, zborurile din aceste ţări vor fi oprite o perioadă de timp şi, prin ambasadele noastre, vom ţine legătura cu cetăţenii români care sunt în aceste ţări, încercând pe de o parte să fie informaţi vizavi de ce se întâmplă şi să găsim soluţii pentru ca, în momentul în care va fi posibil să se reia zborurile, să asigurăm transportul acestora spre casă sau spre ţările unde doresc să ajungă", a spus Bolojan în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Consiliul Judeţean Giurgiu.





