Zelenski: Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit luni omologului său român Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Vilnius, pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României.

Zelenski: Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României
Foto: presidency.ro


Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit luni omologului său român Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Vilnius, pentru 'asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României', se arată într-o postare de pe Facebook a liderului de la Kiev.

„Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României, susținerea pentru aderarea Ucrainei la UE și NATO și confirmarea participării personale a președintelui la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est care va avea loc la Odesa”, a postat Zelenski în ucraineană și engleză, însoțindu-și mesajul de un scurt video de la întâlnirea cu Nicușor Dan.
Volodimir Zelenski a mai afirmat că a discutat cu Nicușor Dan „despre eforturile diplomatice menite să obțină pacea în Ucraina și în întreaga Europă, întâlnirea de la Istanbul și necesitatea întăririi sancțiunilor împotriva Rusiei pentru a preveni extinderea producției militare a acesteia și continuarea războiului”.
„O atenție deosebită a fost acordată viitorului Summit NATO de la Haga”, a adăugat președintele ucrainean.
Zelenski a mai spus că l-a felicitat pe omologul său român pentru victoria în alegerile prezidențiale.

La finalul summitului, Nicușor Dan a avut o conferință de presă comună cu președintele Lituaniei, secretarul general al NATO, președintele Poloniei, premierul Danemarcei, și președintele Ucrainei.
„Avem un război în Ucraina de mai mult de 3 ani și toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride. Noi, membrii B9 și pentru aliații nordici, ne confruntăm cu aceleași îngrijorări”, a declarat Nicușor Dan. 
„Avem nevoie de un NATO mai puternic, de o relație transatlantică mai puternică. Nu doar să ne creștem cheltuielile cu apărarea, dar și să producem echipamente militare pentru a ne apăra”.