Ce se întâmplă când suntem singuri?

Când ne simţim singuri anumite stări, conflicte interioare, frustrări, temeri şi frici parcă încep să se accentueze. Totul în jur parcă colaborează la adâncirea stării de singurătate şi atunci fără să vrem căutam o relaţie de iubire sau căutăm să primim iubirea de la un partener.

În acest context iubirea devine salvarea noastră, salvarea de la singurătate, dar nu conştientizam că relaţia aia de “iubire” e o salvare ci o vedem chiar că pe o iubire, şi investim emoţii în ea, aşteptări, dorinţe ale noastre, mai vechi sau mai noi. Deodată ne trezim adânc implicaţi în ea, puternic ataşaţi, şi mai ales DEPENDENŢI.
Atunci când relaţia de iubire vine ca să ne salveze pe noi de la propria noastră singurătate noi nu avem altceva ce să facem la nivel emoţional decât să devenim dependenţi de ea , de relaţie, de persoană cu care suntem în relaţie. Dacă starea de singurătate n-ar fi în ochii noştri atât de chinuitoare încât să avem nevoie să fim salvaţi de la ea, nici relaţia asta de dependenţa, care noi o numim “iubire” n-ar mai fi aşa de tulburătoare. Întotdeauna unde există dependenta există tulburare, există frământare, pentru că toate emoţiile mele pozitive depind de celălalt, de ce-mi oferă el, de prezenţa lui. Nu sunt liberă, sunt DEPENDENTĂ, dar mă mint că IUBESC.