Dacia a prezentat primele fotografii cu Duster facelift. Mașina se lansează în septembrie
Producătorul auto Dacia a prezentat, marţi, noul Duster, care va fi comercializat din septembrie 2021 în versiunile 4x2 şi 4x4.
Producătorul auto Dacia a prezentat, marţi, noul Duster, care va fi comercializat din septembrie 2021 în versiunile 4x2 şi 4x4.
"Asemenea generaţiilor precedente, Noul Duster se adresează atât clienţilor care doresc un SUV confortabil cu design atrăgător, cât şi celor care se află în căutarea unui vehicul 4x4 polivalent şi robust. Fidel ADN-ului său, Noul Duster este un SUV de familie, partener de drum în traficul cotidian, dar şi al aventurilor în aer liber. Design-ul său evoluează, în special la nivelul blocurilor optice şi al calandrului, conferindu-i un plus de personalitate şi asigurând totodată o diminuare a emisiilor de CO2", se arată într-un comunicat transmis de Dacia.
Conform aceleiaşi surse, noul Duster dispune la interior de o consolă centrală înălţată, prevăzută cu o cotieră culisantă. Tot la capitolul noutăţi se numără cele două sisteme multimedia şi noul ecran de 8 inch, precum şi cutia de viteze automată EDC cu dublu ambreiaj.
Gama de motorizări a fost şi ea reînnoită, asigurând diminuarea emisiilor de CO2. Noul Duster este disponibil de acum şi în varianta echipată cu cutia automată EDC cu 6 trepte, cuplată cu motorul TCe 150. Versiunea ECO-G 100 dispune de un rezervor GPL a cărui capacitate a fost mărită cu aproape 50%, până la 49,8 litri.
Alături de limitatorul de viteză şi sistemul ESC de ultimă generaţie, ambele disponibile în serie, precum şi de regulatorul de viteză disponibil opţional, în funcţie de versiune, noul model dispune de numeroase sisteme de asistenţă la volan - detector de unghi mort, asistenţă la parcare, asistenţă la pornire în rampă, control adaptiv al coborârii în versiunea 4x4 şi sistem multi-view.
"Duster reprezintă revoluţia Dacia în segmentul SUV. De la lansarea primei generaţii, în 2010, modelul, care va ajunge în curând la 2 milioane de clienţi, a devenit o adevărată emblemă a mărcii Dacia. Or, reînnoirea unui model emblematic nu este o sarcină uşoară! Linia generală a modelului, atrăgătoare şi uşor de recunoscut, a fost menţinută. Am adus în schimb o serie de evoluţii pentru un plus de modernitate şi de prospeţime. Spiritul de aventură şi spiritul Dacia se regăsesc din plin în noul Duster. Vorbim de un model robust şi accesibil, care oferă esenţialul", a declarat Lionel Jaillet, director Performanţă Produs Dacia.
Ce spune Dacia despre deisgn
Noul Duster afișează un design contemporan, pus în evidență de noua culoare de lansare, Orange Arizona. Această evoluție stilistică este însoțită de o îmbunătățire a profilului aerodinamic al vehiculului.
Noul Duster preia elementele stilistice ale noii identități vizuale Dacia prezentate în premieră pe Noul Logan, Noul Sandero și Noul Sandero Stepway. Astfel, blocurile optice integrează luminile de zi în formă de „Y”. La rândul său, calandrul este marcat de elemente cromate în relief 3D care amintesc de cele existente pe modelul Spring, conferind părții frontale a Noului Duster un aspect mai modern și un plus de personalitate.
Iluminatul permanent de zi al blocurilor optice față (de tip ECOLED) și spate integrează noua semnătură luminoasă Dacia. Duster este primul model Dacia echipat cu semnalizatoare cu LED (în față). Această tehnologie este utilizată și pentru faza de întâlnire (cu acționare automată în echiparea de serie) și pentru iluminarea plăcii de înmatriculare. Dincolo de consumul redus de electricitate, tehnologia LED oferă un iluminat mai bun, atât pe timpul zilei, cât și pe timp de noapte.
Ce spune Dacia despre interior
Habitaclul este mai primitor și beneficiază de o tapițerie nouă, de tetiere noi și de o consolă centrală înălțată dotată cu o cotieră culisantă. Printre noutățile importante se numără noul ecran de 8” și cele două sisteme multimedia.
Noul Duster dispune de o tapițerie 100% nouă. Atât forma noilor tetiere cât și materialele folosite asigură o ergonomie superioară și o susținere mai bună. Profilul acestora asigură totodată o mai bună vizibilitate pentru toți ocupanții.
Marea noutate o reprezintă apariția unei console centrale înălțate dotată cu o cotieră care poate culisa pe o distanță de 70 mm și care integrează un spațiu de depozitare închis cu volumul de 1,1 litri și, în funcție de nivelul de echipare, două prize USB accesibile pasagerilor de pe locurile din spate.
Vehiculul dispune în serie, pe toate nivelele de echipare, de un ecran pentru computerul de bord, de acționare automată a farurilor și de limitator de viteză al cărui buton, amplasat pe volan, este luminat pe timp de noapte.
În funcție de versiune, Noul Duster dispune de sistem de aer condiționat automat cu afișaj digital, de regulator de viteză cu buton pe volan, de scaune față încălzite și de card mâini libere.
Două sisteme multimedia noi
Pe lângă echipamentul audio Dacia Plug & Music (radio, MP3, USB și Bluetooth), sunt disponibile două noi sisteme multimedia intuitive : Media Display și Media Nav, care beneficiază de un ecran de 8”.
În cazul Media Display, echipamentul cuprinde 6 boxe (din care 2 de tip « boomer » și 2 tweetere în față), radio DAB, conectivitate Bluetooth și două prize USB. Interfața intuitivă este compatibilă cu sistemele pentru smartphone Apple CarPlay și Android Auto. Comenzile dedicate pe volan permit activarea funcției de recunoaștere vocală. În acest mod se poate comanda asistentul iOS sau Google de pe smartphone.
În cazul Media Nav, echipamentul multimedia dispune de sistem de navigație și de conectivitate wireless pentru Apple CarPlay și Android Auto.
Interfața Media Display și Media Nav cuprinde un meniu « Vehicul » care permite accesul la informații referitoare la conducerea economică sau, în cazul versiunii 4x4, la funcția 4x4 Monitor (care cuprinde altimetru, înclinometru, busolă, etc.).
Caracteristici off-road datorită
Unei gărzi la sol de 217 mm în versiunea 2x4 și de 214 mm în versiunea 4x4.
Unui unghi ventral de 21°.
Unui unghi de atac de 30°.
Unui unghi de degajare de 34° în versiunea 4x2 și de 33° în versiune
Din punct de vedere mecanic, marea noutate o reprezintă prezența cutiei de viteze automate EDC cu 6 trepte. Aceasta este disponibilă pe versiunea cea mai puternică a noului Duster, cea echipată cu motorul TCe 150, în configurația 4x2.
Cutia de viteze automată EDC (Efficient Dual Clutch) cuprinde două ambreiaje : unul pentru vitezele impare (1,3,5) și altul pentru vitezele pare (2,4,6 și marșarier). Un computer asigură selecția treptei de viteze potrivite în funcție de modul în care șoferul acționează pedala de accelerație. Cutia de viteze EDC oferă confortul unei transmisii automate menținând totodată un nivel al consumului de carburant și al emisiilor de CO2 apropiat de cel al unei cutii de viteze manuale.
În timpul schimbării treptei de viteză, ambreiajul aflat în priză se deschide și, simultan, ambreiajul treptei următoare se închide. Trecerea de la o treaptă la alta este rapidă iar transmisia cuplului este continuă. Absența oricărei pierderi de energie duce la creșterea eficienței și la un plus de confort. Sistemul EDC menține treapta optimă pentru o viteză dată, evitând supraturarea motorului și asigurând astfel un control eficient asupra consumului de carburant și al emisiilor de CO2.
ECO-G 100: MOTORUL CU ALIMENTARE MIXTĂ BENZINĂ-GPL
Dacia spune că este singurul constructor care, sub denumirea ECO-G, propune motorizarea cu alimentare mixtă benzină-GPL pe toate modelele sale termice.
”Integrarea din uzină a acestei soluții este un gaj de siguranță și de fiabilitate. Durata garanției oferite de constructor, intervalele și operațiunile de întreținere precum și capacitatea portbagajului sunt identice cu cele ale versiunii pe benzină. Rezervorul GPL este amplasat în locul spațiului ocupat de roata de rezervă, sub planșeul portbagajului.
În regim de funcționare pe GPL, Noul Duster ECO-G emite în medie cu 9,5% mai puțin CO2 decât un motor pe benzină echivalent. În plus, el oferă o autonomie de 1.235 kilometri datorită celor două rezervoare care cumulează un volum util de aproape 100 de litri: 50 de litri de benzină și 49,8 litri de GPL. Volumul util de GPL este mai mare cu 16,2 litri față de precedenta generație de Duster GPL, oferind un plus de autonomie de peste 250 kilometri.
Trecerea de la un tip de combustibil la altul se realizează imediat și este imperceptibilă pentru șofer. Noul comutator benzină-GPL este amplasat mai ergonomic, putând fi acționat manual în orice moment de către șofer. Trecerea la funcționarea pe benzină se realizează automat dacă rezervorul de GPL este gol.
Afișajul TFT de 3,5” al computerului de bord informează șoferul asupra nivelului de carburant din cele 2 rezervoare.
În funcție de țară, motorizarea cu alimentare mixtă benzină-GPL beneficiază de stimulente fiscale printre care un preț scăzut pentru GPL, absența unui malus ecologic sau a unor restricții de circulație în anumite zone”.
Sisteme de asistență la conducere
Detectorul de unhji mort
Activ la viteze cuprinse între 30 km/h și 140 km/h, detectorul de unghi mort (Blind Spot Warning) previne șoferul asupra riscului unei ciocniri potențiale cu un alt vehicul prezent în unghiul mort. Patru senzori cu ultrasunete (2 situați în spatele vehiculului și 2 în fața acestuia) detectează vehiculele în mișcare – inclusiv cele pe două roți – în zona de unghi mort. Dacă un vehicul se află în această zonă, un martor luminos LED se aprinde în retrovizorul exterior de pe partea respectivă. Dacă semnalizarea este acționată atunci când un vehicul se află în unghiul mort, martorul LED de pe retrovizor se aprinde și se stinge intermitent.
Asistență la parcare
În timpul manevrelor de parcare, patru senzori cu ultra-sunete amplasați pe bara spate activează un semnal sonor. În funcție de versiune, modelul dispune și de o cameră de luat vederi amplasată în spate care afișează linii de ghidare dinamice pe ecranul central. La apropierea de un obstacol, alerta sonoră este însoțită de o alertă vizuală, semnalată pe ecran în culoarea roșie.
Asistență la pornirea din rampă
Acest sistem menține vehiculul imobil timp de două secunde la plecarea de pe loc din rampă, atunci când șoferul ridică piciorul de pe pedala de frână, oferindu-i astfel timp suficient să apese pedala de accelerație fără riscul ca mașina să dea înapoi.
Sistemul multiview
Sistemul multi-view (care cuprinde patru camere de filmat: una frontală, două laterale și una în spatele mașinii) îi permite șoferului să aibă o imagine mai bună asupra a ceea ce se află în jurul vehiculului. Camerele de filmat laterale, amplasate sub oglinzile retrovizoare, oferă o imagine directă la nivelul roților din față, permițând încadrarea cu precizie a vehiculului pe porțiunea de drum parcursă. Sistemul este foarte util în manevrele delicate care apar în parcurs offroad. Sistemul poate fi activat manual cu ajutorul butonului „MVC” de pe planșa de bord. El se activează de asemenea automat la intrarea în marșarier. Ecranul sistemului de navigație afișează imaginea provenind de la o singură cameră de filmare. La trecerea din marșarier în treapta întâi, sistemul comută automat imaginea afișată pe ecran de la camera de filmat din spate la cea din față. Sistemul se dezactivează prin apăsarea pe butonul „MVC” sau atunci când vehiculul depășește 20 km/h.