Orban: Lupta contra pandemiei de COVID-19 ar fi fost mult mai grea fără ajutorul Bisericii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis Patriarhului Daniel, care a împlinit 70 de ani, că lupta contra pandemiei de COVID-19 ar fi fost mult mai grea fără ajutorul Bisericii.

Orban: Lupta contra pandemiei de COVID-19 ar fi fost mult mai grea fără ajutorul Bisericii
Foto: Facebook / Ludovic Orban


Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, i-a transmis Patriarhului BOR, Daniel, care a împlinit joi 70 de ani, că lupta contra pandemiei de COVID-19 ar fi fost mult mai grea fără ajutorul oferit în cadrul parteneriatului cu Biserica.

"I-am transmis astăzi Preafericirii Sale, Părintele Patriarh Daniel, la împlinirea celor şapte decenii de viaţă binecuvântată, urările şi gândurile mele bune, din partea membrilor Camerei Deputaţilor şi a Partidului Naţional Liberal", a scris Orban, pe Facebook.
Potrivit liderului PNL, "trecem prin vremuri grele, în care românii au nevoie de sprijinul spiritual, de înţelepciunea şi de exemplul de stăruinţă în credinţă al Întâistătătorului Bisericii noastre strămoşeşti".
"I-am mulţumit Părintelui Patriarh Daniel pentru sprijinul înţelept şi generos pe care l-am simţit în anul care a trecut, ca prim-ministru, din partea Bisericii Ortodoxe Române şi din partea sa personal. Lupta contra pandemiei ar fi fost mult mai grea fără ajutorul pe care l-am găsit în parteneriatul cu Biserica, fără calmul şi îndrumarea pe care le-au insuflat credincioşilor şi fără rugăciunile a căror căldură am simţit-o cu toţii în zilele cele mai întunecate", a precizat Ludovic Orban.