Senatul a anulat dublarea alocației pentru copii

Senatul a adoptat, în plen, cu amendamente, OUG 123/2020 care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor de stat pentru copii, ca urmare a reexaminării solicitate de preşedintele Iohannis.

Senatul a anulat dublarea alocației pentru copii


Senatul a adoptat, miercuri, în plen, cu amendamente, OUG 123/2020 care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor de stat pentru copii, ca urmare a reexaminării solicitate de preşedintele Klaus Iohannis. S-au înregistrat 75 de voturi "pentru" şi 56 "împotrivă".

Comisiile juridică şi de muncă ale Senatului au acordat, miercuri, raport de admitere cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru reexaminarea Legii de respingere a OUG 123/2020 şi au propus plenului o lege de admitere a Ordonanţei.
Ordonanţa vizează la alin 3, art 3 că "începând cu 1 august 2020 cuantumul alocaţiei de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020".
Plenul şi-a însuşit miercuri amendamentele aduse OUG 123/2020 de senatorii din cele două comisii, astfel că alin (4) şi (5) ale articolului 3 din OUG 123/2020 prevăd că "pentru anul 2021, majorarea prevăzută la alin. 3 se aplică începând cu drepturile aferente lunii ianuarie. Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflaţiei".
În forma Guvernului, alin (4) şi (5) ale articolului 3 stipulau că "în perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie şi drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an. Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflaţiei".
Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. Ulterior, Guvernul a atacat la CCR acest act normativ, însă Curtea a respins sesizarea.
Pe 13 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea Legii privind respingerea ordonanţei menţionate. În cererea de reexaminare, şeful statului arată că, prin această ordonanţă, Guvernul a stabilit o aplicare treptată a majorării alocaţiilor impuse de Parlament prin Legea 14/2020 privind aprobarea OUG 9/2019, identificând resursele necesare acordării de la 1 august 2020 a unei creşteri de 20% din mărirea preconizată, cuantum de natură să poată fi acoperit prin efortul financiar al statului în contextul actual.
Cererea de reexaminare a ordonanţei va fi dezbătută şi votată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Fostul Parlament (majoritate în jurul PSD) a votat pentru dublarea alocației de stat pentru copii. Invocând situația economică precară, Guvernul anterior condus de Ludovic Orban a decis prin Ordonanță de Urgență că alocațiile nu se vor dubla pe loc, ci vor crește etapizat, cu câte 20%, până în 2022, pentru a nu destabiliza bugetul de stat. Noua coaliție de guvernare (PNL, USR PLUS, UDMR) a decis acum să schimbe macazul și să nu mai dubleze deloc alocațiile.
Astfel, coaliția de guvernare a decis că alocația de stat pentru copii va mai crește doar cu 20% de la 1 ianuarie 2021 și atât. Celelalte creșteri de câte 20%, care ar fi trebuit să aibă loc în iulie 2021, ianuarie 2022 și iulie 2022, nu vor mai avea loc.
Din 2022, alocația se va indexa anual cu rata medie anuală a inflației.