Tragedie aviatică în India: Aproape 300 de oameni au murit în urma impactului

Un avion Boeing 787 Dreamliner al companiei aeriene Air India s-a prăbușit într-o zonă locuită din nord-vestul Indiei având la bord 242 de persoane, la puțin timp după ce a decolat.

Tragedie aviatică în India: Aproape 300 de oameni au murit în urma impactului


Un avion Boeing 787 Dreamliner al companiei aeriene Air India s-a prăbușit miercuri într-o zonă locuită din nord-vestul Indiei având la bord 242 de persoane, la puțin timp după ce a decolat de pe aeroportul din Ahmedabad, conform AFP care publică filmul evenimentelor din datele existente în prezent.

Avionul de cursă lungă Boeing 787 Dreamliner a decolat la ora locală 13:39 (08:10 GMT) către aeroportul Gatwick, din Marea Britanie, conform aviației civile indiene. Însă la puțin timp după decolare, dintr-o cauză încă necunoscută, aeronava a emis un semnal de urgență și s-a prăbușit "în afara perimetrului aeroportului", a precizat aceeași sursă, fără a oferi alte detalii cu privire la circumstanțele accidentului.
Clipurile video postate pe rețelele de socializare arată avionul în timp ce pierde rapid din altitudine - cu botul în aer - înainte de a se lovi de o clădire și de a exploda într-o minge portocalie de flăcări. Potrivit unui jurnalist AFP din Ahmedabad, avionul s-a prăbușit între spitalul guvernamental al orașului și cartierul Ghoda.

Niciunul dintre cei 242 de pasageri și membri ai echipajului aeronavei Boeing 787 nu a supraviețuit catastrofei. 
"Se pare că nu există supraviețuitori", a declarat pentru AFP șeful poliției din Ahmedabad. "Iar pentru că avionul a căzut într-o zonă rezidențială, unde se află clădiri de birouri, numărul victimelor este și mai mare", a adăugat el, fără a preciza câte persoane au fost ucise sau rănite la sol.

La bordul aparatului de zbor se aflau 230 de pasageri, conform Air India. Printre pasageri se aflau 169 de cetățeni indieni, 53 de britanici, 7 portughezi și un canadian. La bord se aflau și 12 membri ai echipajului.
Acesta este primul accident aviatic în care este implicat un aparat de zbor Boeing 787 Dreamliner, a declarat pentru AFP o sursă cu acces la dosarul accidentului, care a confirmat informațiile din bazele de date consultate de AFP.

Aparatul este un avion de cursă lungă, intrat în serviciu în 2011 și care poate transporta între 248 și 330 de persoane. De atunci, a fost achiziționat de peste 80 de companii aeriene din întreaga lume.

Producătorul american de aeronave Boeing este "la curent cu rapoartele inițiale" despre accident și "lucrează pentru a aduna mai multe informații", a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-un comunicat transmis AFP. Compania, care a declarat, de asemenea, că este gata să ajute Air India, a trimis și un mesaj de condoleanțe "tuturor celor afectați" de tragedie.