Au început pregătirile pentru evenimentul aviatic Constanța Black Sea Air Show, aflat la ediția a III-a

Black Sea Air Show, evenimentul aflat la ediția a III-a, o demonstrație aeriană inedită menită să încânte constănțenii și turiștii pe Litoral, dă start pregătirilor.

Au început pregătirile pentru evenimentul aviatic Constanța Black Sea Air Show, aflat la ediția a III-a


Black Sea Air Show, evenimentul aflat la ediția a III-a, o demonstrație aeriană inedită menită să încânte constănțenii și turiștii pe Litoral, dă start pregătirilor.

În cadrul conferinței de presă organizată de Baza 57 Aeriană în colaborare cu Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, în parteneriat cu Aeroclubul României și Zum Logistics Fresh au fost făcute publice detaliile de organizare a Black Sea Air Show, ediția a -III-a. Piloții de la Șoimii României - Aeroclubul României și Forțele Aeriene Române vor pregăti momente de neuitat pentru public.
Printre participanți s-au numărat Bogdan Ionuț Artagea - Director General al A.I.M.K.C., Comandor Nicolae Crețu – Reprezentant Forțele Aeriene Române, George Rotaru – Director General al Aeroclubului României, Ioan Picu – Zum Logistics Fresh SRL și Belu Ancuţa Daniela – Primar al Comunei Mihail Kogălniceanu, Județul Constanța.

Bogdan Artagea, Director General Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța:
Suntem încântați să anunțăm cea de-a treia ediție a Black Sea Air Show. Sunt 5 ani de la prima ediție și cu fiecare moment acumulăm experiență și feedback pozitiv din partea publicului. Împreună cu partenerii noștri, dorim să atragem un public cât mai numeros, să depășim cei 20.000 de spectatori pe care i-am avut anul trecut. Așa cum v-am obișnuit, în cadrul evenimentului vom avea atât o expoziţie statică cu tehnică şi mijloace specifice domeniului aeronautic, precum şi o serie de evoluţii aeriene şi exerciţii demonstrative menite să arate măiestria piloților civili şi militari. Promitem o demonstrație  aeriană de excepție și anul acesta, un eveniment la care așteptăm un public cât mai numeros!
George Rotaru – Director General al Aeroclubului României: „Aeroclubul României  este nerăbdător să reîntâlnească un public cât mai numeros pentru care am pregătit numere de evoluție deosebite, așa cum v-am obișnuit. Formația de acrobație Șoimii României, formația de 3 aeronave ultraușoare The Pelicans și parașutiștii Blue Wings vor încânta publicul și de această dată. Experiența pe care o au piloții și parașutiștii noștri arată măiestria acestora și plăcerea cu care zboară. Participăm cu peste 15 aeronave la acest eveniment, iar în cadrul expoziției statice reprezentanți ai Aeroclubului vă așteaptă la standul nostru!

Forţele Aeriene Române şi Baza 57 Mihail Kogălniceanu dau curs și de această dată cu mare interes propunerii venite din partea Ministerului Transportului şi Infrastructurii şi Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanța de a organiza şi realiza împreună cu autorităţile aeroportuare civile şi Aeroclubul României, într-un mod colaborativ, un spectacol aerian impresionant şi memorabil. Avem convingerea că, pe baza experienţelor de colaborare anterioare, pe baza nivelului de pregătire şi antrenament al forţelor şi mijloacelor planificate să participe la activitate, vom reuşi stimularea interesului şi atenţiei publicului larg dar mai ales a tinerei generaţii, către valorile şi tradiţiile Forţelor Aeriene atât în cadrul Zilei Porților Deschise cât și în cadrul Mitingului Aerian  Black Sea Air Show - Ediția III, prin prezentări statice și dinamice a tehnicii din dotare și a procedurilor de operare.
Totodată, extindem oportunitatea oferită de schimbul uriaş de experienţă profesională şi culturală între militari parteneri şi aliaţi dislocaţi în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu către o nouă dimensiune, aceea a strângerii legăturilor fireşti între aviatorii din ariile profesionale şi domeniile de activitate militare şi civile”, declară Comandor Nicolae Crețu – Reprezentant Forțele Aeriene Române.
Dl. Ioan Picu – Reprezentant Zum Logistics Fresh: „Ne bucurăm nespus să luăm parte la organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură! La finalul evenimentului pregătim o surpriză pentru spectatori. Un artist de renume național va concerta pe scena amplasată în cadrul ediției din acest an, iar  pentru edițiile viitoare, cu speranța unor viitoare colaborări,  evenimentele vor îmbrăca forma unui adevărat festival. Mulțumim anticipat tuturor sponsorilor care ni se vor alatura evenimentului, partenerilor din mediului de afaceri constănțean și OMD Mamaia Constanța! Vă așteptăm într-un număr cât mai mare!