Incendiu la un apartament din Constanţa. Zeci de persoane au fost evacuate

Aproape 30 de persoane au fost evacuate de pompieri sau au ieşit singure din locuinţe în urma unui incendiu care a izbucnit, joi, într-un apartament din municipiul Constanţa.

Incendiu la un apartament din Constanţa. Zeci de persoane au fost evacuate
Foto: ISU Dobrogea


Aproape 30 de persoane au fost evacuate de pompieri sau au ieşit singure din locuinţe în urma unui incendiu care a izbucnit, joi, într-un apartament situat la etajul trei al unui bloc din municipiul Constanţa.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", 16 persoane, printre care patru copii, dar şi trei animale au fost evacuate de pompieri, alte zece persoane ieşind singure din apartamente.
La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, o autospecială de transport victime multiple şi un echipaj SMURD, flăcările fiind stinse în scurt timp.
"Incendiul a fost lichidat, în prezent pompierii lucrează pentru înlăturarea efectelor negative", a transmis ISU.