Medicul erou, Cătălin Denciu a fost detubat

Medicul erou de la Piatra Neamț, Cătălin Denciu, cel care și-a riscat viața pentru salvarea pacienților din incendiul de pe 14 noiembrie, a fost detubat.

Medicul erou, Cătălin Denciu a fost detubat


Medicul erou de la Piatra Neamț, Cătălin Denciu, cel care și-a riscat viața pentru salvarea pacienților din incendiul de pe 14 noiembrie, a fost detubat.

Conform celor mai noi informații, medicii au reușit să-i refacă piciorul drept, dar acesta mai are nevoie de multe intervenții pentru arsurile numeroase de pe suprafața corpului, scrie Digi24.
În aceste zile extrem de complicate, alături de medicul Denciu se află, în Capitala Belgiei, și soția acestuia, de profesie tot doctor.
Totodată, începând de vineri, 11 decembrie, medicul erou a început procedura de kinetoterapie la Spitalul Militar Regina Astrid.
Alături de soția sa, medicul Cătălin Denciu va petrece sărbătorile la Bruxelles, acolo unde încă mai are de suferit mai multe intervenții chirurgicale, date fiind numeroasele arsuri suferite în incendiul de pe 14 noimebrie.
În toată această perioadă, ministrul Sănătății de la București, Nelu Tătaru, ține constant legătura cu doctorul român și cu cadrele medicale belgiene.