MiG-uri româneşti au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Negre

Două MiG 21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române au interceptat marți două bombardiere TU-22 escortate de alte două avioane de vânătoare Sukhoi SU-27 ale Rusiei

MiG-uri româneşti au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Negre


Două MiG 21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române au interceptat marți două bombardiere TU-22 escortate de alte două avioane de vânătoare Sukhoi SU-27 ale Rusiei care se îndreptau spre spațiul aerian NATO. Colonel Constantin Spînu afirmă că asta face Rusia de fiecare dată, fiind o mișcare la limită.   

”Nu l-aș caracteriza drept un incident, a fost o evoluție a celor patru aeronave, două bombardiere Tupolev Tu-22 și două Suhoi Su-27, în spațiul aerian internațional, deasupra Mării Negre, este adevărat, în apropierea spațiului aerian al țărilor NATO de pe flancul de Est - România, Bulgaria, Turcia. Misiunea de poliție aeriană, executată de Forțele Aeriene Române, este o misiune standard, executată sub comandă NATO, cele două avioane MIG-21 Lancer au decolat la solicitarea comandamentului aliat, au executat misiunea de a urmări traseul de zbor al aeronavelor rusești, n-a fost o misiune de interceptare efectivă, precizez încă o dată că acestea au evoluat în spațiul aerian internațional, după care aeronavele rusești au fost preluate de aeronavele Forțelor Aeriene Bulgare și, la final, de aeronavele Forțelor Aeriene Turce” a afirmat colonel Constantin Spînu, director de comunicare al MApN, la Digi24. 
Întrebat dacă au intrat aeronavele rusești în spațiul aerian NATO, răspunsul a fost ”Niciun moment nu s-a întâmplat acest lucru. De altfel, de  fiecare dată se întâmplă la fel, se apropie de spațiul aerian NATO, dar niciun moment n-au intrat în spațiul aerian aliat. Dacă a fost una dintre celebrele provocări, Spînu a spus ”că nimic nu a fost surprinzător și nu cred că ne puteau lua prin surprindere, forțele aeriene NATO au capacitatea să reacționeze de fiecare dată cu promptitudine, nu aș caracteriza ca pe un incident, ci ca pe o evoluție a aeronavelor rusești cu care suntem obișnuiți”.