Nicuşor Dan: Vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății. Cer partidelor să acționeze în interesul național.

Noul președinte al României, Nicușor Dan, a declarat luni, în cadrul ședinței solemne a Parlamentului în care a depus jurământul, a cerut partidelor să acționeze în interesul național, spunând că politica este despre viitorul României.

Nicuşor Dan: Vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății. Cer partidelor să acționeze în interesul național.


Noul președinte al României, Nicușor Dan, a declarat luni, în cadrul ședinței solemne a Parlamentului în care a depus jurământul, că statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, în limitele statului de drept.

După depunerea jurământului, de către președinte, a urmat discursul președintelui interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a citit declarația Parlamentului.
„Camera Deputaților și Senatul, întrunite în ședință comună, (…) constatând că dl Nicușor Dan a depus jurământul, iau act de începerea exercitării mandatului depreședinte al României”, a spus Mircea Abrudean.
După discurs, Patriarhul Daniel, capul Bisericii Ortodoxe Române, a binecuvântat învestitura lui Nicușor Dan în funcția de președinte.
Președintele a susținut, la final, un discurs în care și-a prezentat principalele obiective ale mandatului. El a cerut partidelor să acționeze în interesul național, spunând că politica este despre viitorul României și nu despre calcule politice și nici despre trecut. Nicușor Dan a vorbit despre reformele care sunt necesare pentru ca statul să devină mai puternic.
"Vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care ați susținut-o. Români din România, români din diaspora, români din Republica Moldova, mulți oameni care nu s-au mai pronunțat vreodată pe politică au acționat acum arătând că sunt interesați de direcția în care merge România. Societatea românească și-a demonstrat ei înseși că este vie și puternică.
Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînțeles, în limitele statului de drept, și vă invit să continuați să fiți implicați cu toată forța socială pe care ați dovedit-o pentru a pune presiunea pozitivă pe instituțiile statului român pentru ca acestea să se reformeze. Și vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener cu societatea. Pe termen scurt, România are o problemă - problema deficitului.
Pe scurt, statul român cheltuiește prea mult față de ce își poate permite și chestiunea asta poate să pună în discuție stabilitatea financiară la care am muncit cu toții. Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. Este în interesul național ca această majoritate să-și asume reformele fiscale de care România avea nevoie.
Este în interesul național ca România să transmită piețelor financiare mesajul de stabilitate. Este în interesul național ca România să transmită mediului investițional un semnal de deschidere și de predictibilitate. Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează.
Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României și nu este despre calcule politice, este, repet, despre interesul național și sunt convins că românii vor evalua în consecință. Pe termen lung, România are nevoie de o reformă temeinică. În ceea ce privește sistemul administrativ, e nevoie ca România să reducă birocrația și să digitalizeze.
E nevoie ca România să reformeze procesul de acces și promovare în funcția publică. E nevoie de o reformă administrativ-teritorială și e nevoie de o reformă al sistemului electoral. În ceea ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem și să eficientizăm cheltuielile statului, să asigurăm o guvernanță și un mediu profesionist la companiile de stat, să avem o strategie bine definită de dezvoltare economică, să stimulăm capacității agro-industriale și de procesare pentru a optimiza producția agricolă, să finanțăm un sistem coerent de irigații, să simplificăm accesul la fonduri europene și să asigurăm un cadru favorabil investitorilor.
În ceea ce privește sistemul de sănătate, este nevoie de digitalizarea întregului sistem, de o echilibrare între medicină primară și ambulatorie și sistemul de spitale, de o strategie de investiții în infrastructură, în sistemul sanitar, de o extindere a rețelei de centre pentru teritoriale dependențelor și de o stimulare a profesioniștilor care aleg să profeseze în medii rurale și orașe mici. În ceea ce privește educația, este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, este nevoie ca întreg sistemul educațional să stimulăm gândirea critică, este nevoie să corelăm învățământul cu piața muncii, este nevoie să investim în educația timpurie, adică în crește și grădinițe, și este esențial să prevenim abandonul școlar. În ceea ce privește justiția, este nevoie ca parchetele să se focalizeze pe marile zone de corupție din societate, este nevoie de o reformă a unei instituții fundamentale, inspecția judiciară, este nevoie să reducem timpul de soluționare a dosarelor prin măsuri administrative și uneori legislative, este nevoie să redefinim procedurile de promovare a magistraților și este nevoie să reflectăm la legea curții constituționale (...)", a declarat apreşedintele Nicuşor Dan.