Prosumatorii deja existenți nu sunt obligați să instaleze capacități de stocare

Prosumatorii deja existenți nu vor fi fost obligați să instaleze capacități de stocare a energiei electrice, a anunțat președintele Comisiei pentru energie, Antal Lorant.

Prosumatorii deja existenți nu sunt obligați să instaleze capacități de stocare


Senatorii din Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale și Comisia economică, industrii și servicii au votat astăzi în ședință comună modificarea proiectului de lege prin care prosumatorii deja existenți ar fi fost obligați să-și instaleze capacități de stocare a energiei electrice, eliminându-se această prevedere.

Proiectul legislativ, retrimis în parlament de către președinte în iulie, nu corespundea în niciun caz cu principiul legislativ al neretroactivității, președintele Comisiei pentru energie, senatorul UDMR Antal Lóránt subliniind, care precizeazî că ”nu putem schimba regulile în timpul jocului”.
Proiectul de lege prin care se aproba o ordonanță de urgență a Guvernului menită să pregătească cadrul legislativ pentru perioada de tranziție de după eliminarea plafonării prețurilor la energie a trecut de Senat fără schimbări cruciale încă în aprilie, dar a fost modificată în grabă în cadrul ultimei ședințe a Camerei Deputaților din sesiunea trecută, în iunie. Modificarea introducea obligativitatea instalării de capacități de stocare pentru prosumatorii deja existenți care au capacități de producție între 3 și 400 de kW până la sfârșitul anului 2027, în caz contrar fiindu-le limitată cantitatea pe care o pot injecta în rețea. Amendamentul depus în acest sens nu doar că aducea obligații aplicabile retroactiv prosumatorilor, ea nu corespundea nici principiului bicameralismului, nefiind supusă analizei comisiilor din Senat.
După ce a fost solicitată reexaminarea proiectului de către Președintele României, acesta a intrat în dezbatere în cadrul Senatului, Comisiile pentru energie și economică amânând votul asupra lui de marțea trecută cu o săptămână, cu scopul de a putea lua o decizie informată pe baza datelor și analizelor cerute de la instituțiile relevante în acest caz: Ministerul Energiei, AFM și ANRE. În legătură cu aceste date solicitate, senatorul Antal a informat că până la începutul ședinței, niciuna dintre aceste instituții n-a furnizat vreun răspuns punctual privind stocarea în cazul prosumatorilor.
„În ciuda acțiunilor PNL și a USR, care au profitat de atenția mediatică acordată acestei legi pentru a se așeza în poziția de așa-ziși salvatori și a se propulsa în cursa electorală, consider că prosumatorii nu pot să devină subiect al polemicilor politice! Am venit cu soluția cea mai naturală și normală, ceea ce se înțelege greu în România: nu putem schimba regulile în timpul jocului! Nu putem obliga persoanele care au luat decizia de a deveni prosumatori sub anumite circumstanțe legale valabile în trecut să respecte prevederi noi, adoptate prin modificări care nu respectă principiul neretroactivității. Acest principiu este general valabil pentru toate ariile de activitate din viața socială și economică, așa cum este și pentru prosumatori. Legea votată și alterată pe ultima sută de metri a sesiunii parlamentare trecute în plenul Camerei Deputaților trebuia îmbunătățită”, a declarat președintele Comisiei pentru energie, Antal Lóránt.
Proiectul de lege votat astăzi în comisii va intra în dezbaterea plenului Senatului săptămâna viitoare.