S-a încheiat şedinţa CSAT. Cine dă ordinul pentru doborârea dronelor care încalcă spațiul aerian al României

Ședința CSAT, care a avut pe ordinea de zi securitatea spațiului aerian național, s-a încheiat. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat deciziile luate în privința legislației privind doborârea dronelor și avioanelor militare cu pilot care încalcă spațiul aerian al României.

S-a încheiat şedinţa CSAT. Cine dă ordinul pentru doborârea dronelor care încalcă spațiul aerian al României
Foto: presidency.ro


Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a avut pe ordinea de zi securitatea spațiului aerian național, s-a încheiat. Aceasta s-a desfășurat de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse subiecte referitoare la stabilirea obiectivelor care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord și a cerințelor tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor tehnice pentru implementarea măsurilor de protecție.
De asemenea, pe agenda întâlnirii s-a mai aflat subiectul stabilirii persoanelor care au dreptul de a ordona sau de a aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor și a vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian național și procedura de informare cu privire la unele măsuri întreprinse pentru controlul utilizării spațiului aerian național.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat deciziile luate în ședința de joi a CSAT în privința legislației privind doborârea dronelor și avioanelor militare cu pilot care încalcă spațiul aerian al României. În aceste cazuri, comandatul operațiunii are decizia finală, iar în cazul aeronavelor civile care încalcă spațiul național decizia revine ministrului.
"La 10 zile după ce am fost numit ministru am aprobat ordinul de ministru prin care stabileam procedurile și linia de comandă pentru intervenția împotriva dronelor și astăzi am completat acest cadru legal cu metodologiile privind obiectivele care au nevoie de apărare împotriva dronelor. Acesta a fost un punct de pe ordinea de zi. Aici, toate instituțiile din sistemul național de apărare au o listă de obiective care trebuie protejate, o listă care se actualizează în funcție de realități. Lista poate să conțină și obiective temporare. De exemplu, atunci când se întâmplă un eveniment important unde ai premieri sau președinți într-un spațiu public, într-un hotel sau o sală de conferințe, poți defini acel obiectiv temporar, pe perioada evenimentului, ca fiind un obiectiv care trebuie protejat și SPP-ul ia toate măsurile pentru a-l proteja.
Legea face referire și la capabilitățile de a interveni împotriva dronelor pentru protecția acestor obiective și vorbim de trei pași: unul de indentificare, al doilea de bruiere, al treilea de intervenție - și nu voi intra în mai multe detalii, detaliile fiind clasificate", a declarat Ionuț Moșteanu.
"Al doilea proiect este acel proiect care stabilește cine și ce comandă în cazul necesității de a doborî o aeronavă care intră neautorizat în spațiul nostru aerian, și aici voi detalia un pic. Avem cazul dronelor, unde am stabilit prin ordinul de ministru detaliat cine și ce face, și cum face, din 4 iulie.
Avem aeronave cu pilot, care pot fi militare și în cazul dronelor decizia este la comandantul misiunii, comandantul militar al operațiunii. Avem aeronave cu pilot militare și civile. În cazul celor militare, decizia și toată procedura este coordonată și derulată de comandantul misiunii, în conformitate cu toate regulile NATO de interceptare a aeronavelor militare. (...) Folosirea armamentului și distrugerea unui avion este ultima măsură, este o măsură de ultimă instanță, dacă toți ceilalți pași sunt ingnorați și aeronava nu se identifică și nu părăsește spațiul aerian al României. Și e vorba de aeronave civile, caz în care rămâne decizia de doborâre la ministru, ca și până acum. Este cumva o poveste veche de la 11 septembrie, din acel moment în care lumea noastră s-a schimbat și anume când s-a întâmplat ceva la care nu se aștepta nimeni: niște aeronave civile au lovit acei zgârâie-nori din New York și de atunci a rămas că decizia în cazul aeronavelor civile cu pilot care nu se identifică este la ministru pentru că este o decizie cu o componentă politică, fiind vorba despre o aeronavă care poate pierde și accidental posibilitățile de a transmite și de a comunica", a mai spus Moșteanu.