Sfântul Nicolae, supranumit și Făcătorul de minuni. Tradiții și obiceiuri

Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, supranumit Făcătorul de minuni şi ocrotitorul celor săraci, este una dintre cele mai populare figuri ale creştinătăţii.

Sfântul Nicolae, supranumit și Făcătorul de minuni. Tradiții și obiceiuri


Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, supranumit "Făcătorul de minuni" şi ocrotitorul celor săraci, este una dintre cele mai populare figuri ale creştinătăţii, numele lui fiind legat de dărnicie şi compasiune, dar şi de cadourile sau "nuieluşele" pe care le pune în ghetuţele copiilor.

Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270, într-o familie drept-credincioasă şi bogată, din cetatea Patara. Acest copil binecuvântat a crescut, a învăţat, a ajuns preot şi arhiepiscop. A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, din pruncie a dovedit dragoste pentru viaţa creştinească. Pentru că a propovăduit întotdeauna credinţa în Hristos, a fost chinuit şi bătut, aruncat în temniţă împreună cu alţi creştini. Când a ajuns împărat al romanilor Constantin cel Mare, toţi cei închişi au fost eliberaţi şi odată cu ei şi Sfântul Nicolae. Nu după multă vreme a avut loc întâiul sinod de la Niceea, la care a luat parte şi el. S-a rugat pentru omenire neîncetat. După moartea părinţilor şi-a împărţit toată averea celor săraci şi şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu. A fost după cum spune Psalmistul “un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul la vremea sa”. Sfântul Nicolae a trăit în secolul al XV-lea, în Orientul Mijlociu, a fost cardinal de Mira şi a fost recunoscut ca sfânt, începând cu secolul al XVI-lea.

În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apăra soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

Din vechile povestiri pe care poporul român le-a spus din generaţie în generaţie, se ştie că Sfântul Nicolae este patronul caselor şi al gospodăriilor în întregul lor, este protectorul copiilor şi al fetelor de măritat, mai ales al celor fără zestre, îi ocroteşte şi pe corăbieri şi pe cei care îmbrăţişează meseria armelor. Oricât ar părea de curios, se spune că Moşul Nicolae, ca sfânt vârstnic, le poartă de grijă chiar şi tâlharilor pentru că şi ei sunt oameni şi niciodată nu trebuie să se piardă speranţa îndreptării lor. Românii îl pun pe Sfântul Nicolae alături de sfinţii cei mari ai creştinătăţii: Sfântul Dumitru, Sfântul Gheorghe, Sfântul Ioan, Sfântul Toader şi Sfântul Andrei.

Sfântul Nicolae este socotit stăpânul iernii; când cad pe pământ primii fulgi de zăpadă, bunicii le povestesc nepoţilor că moşul îşi scutură barba, acesta fiind primul semn al apropiatei lui vizite când întreabă la fiecare casă despre cuminţenia şi vrednicia copiilor. În funcţie de răspunsurile primite, moşul hotărăşte ce daruri să le lase copiilor: ori dulciuri, ori câte o nuieluşă. Copiii, curioşi din fire, întreabă şi ei despre cuminţenia de altă dată a moşului, adică despre cuminţenia lui ca şi copil. Se spune că atunci când era copil de ţâţă, sfântul nu o supăra pe mama lui cu plânsul aşa cum fac cei mai mulţi copii. Aştepta răbdător să i se schimbe scutecele şi când primea sânul mamei sale, sugea numai din cel drept, semn că alesese de atunci calea cea dreaptă. Miercurea şi vinerea, sugea o dată pe zi. Mama lui se minuna şi zicea despre copilul ei că vrea să se înveţe cu postul. Pe măsură ce creştea cu zilele, creştea şi în dragoste pentru Dumnezeu, în înţelepciune şi grijă pentru oameni. În timpul furtunilor se concentra în rugăciuni adânci pentru vieţile corăbierilor şi în timpul gerurilor cele mari, pentru sănătatea călătorilor. Se spune că Dumnezeu l-a luat în cer şi stau amândoi de vorbă, iar când treburile cele multe ale înaltului sunt bine rânduite, li se alătură şi Sfântul Vasile cel Mare. Când cerurile se deschid, sfinţii coboară pe pământ ca să-i ajute pe oameni în rezolvarea unor probleme considerate de ei imposibil de împlinit fără ajutor ceresc. Întotdeauna, oamenii cred că s-a mai întâmplat încă o minune.
În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sân-Nicoară şi este cel mai popular sfânt din Ardeal. În popor se mai spune că iarna începe odată cu sărbătoarea de Moş Nicolae, care, bătrân fiind, îşi scutură barba aducând astfel prima zăpadă.
Potrivit culturii populare, dacă Moş Nicolae vine pe un cal alb, iar Sfântul Ioan pe un cal negru, se spune că se întoarce iarna.
În icoanele româneşti este reprezentat ca un bătrân cu barba albă şi privire blândă. Dacă de ziua sfântului nu ninge, poporul crede că Sfântul Nicolae a întinerit.
Ziua de 6 decembrie este considerată sărbătoare mare, se fac praznice. Fetele nemăritate îl invocă pe sfânt pentru noroc, femeile îl cheamă în ajutor în orice împrejurare de viaţă mai grea; pescarii îl consideră protectorul lor. Se crede că Sfântul Nicolae este cel care a împiedicat apele potopului să înece corabia lui Noe. Sfântul Nicolae a făcut multe minuni, a scăpat de la moarte pe cei condamnaţi nedrept.

Moşul aduce daruri şi le lasă, în ajun, în ghetuţe
În mod tradiţional, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii, dar şi adulţii îşi pun ghetuţele lustruite la uşă pentru ca Moşul să le umple cu daruri. Înainte, copiii din mănăstiri agăţau şosetele la uşă cu scrisori pentru Sfântul Nicolae în care se lăudau cât de cuminţi au fost. La sate, ziua de 6 decembrie este considerată data începerii iernii şi se spune că în această zi va ninge, căci Moş Nicolae îşi scutură barba lungă şi albă.
Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare.

În colindele româneşti se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr, asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe.
Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. Numele este format din cuvintele greceşti nike – victorie, biruinţă şi laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.
Aproximativ 800.000 de cetăţeni români, dintre care peste 510.000 bărbaţi şi peste 280.000 femei, poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae.

Din totalul româncelor care îşi sărbătoresc ziua numelui sâmbătă majoritatea se numesc Nicoleta. Există și românce cu numele: Niculina, Nicolina, Niculita, Niculiţa, Nicole sau Nikole. Mai puține femei se numesc Nichi, Nikko, Nikka, Nikke, Nikki Nikky sau Niculăiţa.
Majoritatea bărbaţilor care îşi sărbătoresc onomastica respectiv se numesc Nicolae. Alţi poartă numele Niculai, Neculai, Nicuşor sau Niculae. Mai puțini numesc Nic, Nik, Lae, Laie sau Niklas. Printre sărbătoriţi se numără şi care poartă numele Nicolăiţă, Niculăiţă, Culae sau Nicholaus.
Tuturor acelora care poartă numele de Nicolae şi derivatele acestuia, Lumea Presei le doreşte multă sănătate, viaţă lungă şi belşug.