Amenzi de peste 7 milioane de lei și 12 plângeri pentru poluarea apelor

Cei aproape 140 de inspectori ai ANAR au aplicat de la începutul anului un număr de aproape 170 de amenzi în valoare de peste 7 milioane lei

Amenzi de peste 7 milioane de lei și 12 plângeri pentru poluarea apelor
Foto: Nelu Slivilescu


Din datele centralizate recent la nivel național de către Administrația Națională „Apele Române”, cei aproape 140 de inspectori ai ANAR au aplicat de la începutul anului un număr de aproape 170 de amenzi în valoare de peste 7 mil. lei.

La nivelul ANAR, Ervin Molnar, directorul general al A.N. Apele Române, a reformat corpul inspectorilor și a solicitat o intensificare a controalelor și o înăsprire a amenzilor aplicate, astfel încât toți cei care nu respectă calitatea apelor să fie sancționați și amendați, în conformitate cu legislația în vigoare.
De la începutul anului, au fost aplicate 537 sancțiuni, din care 369 avertismente și 168 amenzi, în valoare totală de 7.202.500 lei, sumă care reprezintă mai mult de jumătate din totalul amenzilor aplicate pe toată durata anului trecut. Au fost sesizate organele de cercetare penală în 12 cazuri și s-a făcut o propunere de suspendare a activității economice. 
Dintre acestea, cel mai mare număr de amenzi a fost aplicat în bazinele hidrografice Siret, Mureș, Argeș-Vedea și Dobrogea-Litoral, iar cel mai mare cuantum al amenzilor a fost aplicat în bazinul hidrografic Siret (în valoare de 1,42 mil lei), urmat de bazinele hidrografice Mureș și Argeș-Vedea, în valoare de peste 1,3 mil lei. 
Din cuantumul total al amenzilor aplicate de la începutul anului, cele mai multe amenzi în valoare totală de 3,03 mil lei au fost aplicate pentru exploatare ilegală a agregatelor minerale, cuantum care reprezintă jumătate din valoare amenzilor aplicate la nivel național. 
Încă de la preluarea mandatului său, Ervin Molnar, director general al A.N. Apele Române a solicitat intensificarea controalelor astfel încât „cei care exploatează agregatele minerale să fie verificați cu mare atenție și în mod constant, iar, acolo unde este cazul, să fie  sancționați, în conformitate cu legislația în vigoare”. 
Pentru neigienizarea cursurilor de apă, cei responsabili (autorități locale, administratori ai folosințelor de apă) au primit amenzi în valoare de aproape 1,5 mil lei. De asemenea, pentru evacuarea apelor uzate neepurate sau insuficient epurate, au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 1 mil lei. 
În ceea ce privește numărul plângerilor penale, 11 din totalul celor 12 au vizat exploatarea ilegală de agregate minerale.