Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă, respins în Senat

Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativă PNL-UDMR, care prevede că personalul unităţilor publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19.

S-au înregistrat 67 de voturi „pentru” şi 60 de voturi „împotrivă”. Fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. În cadrul şedinţei, PNL, UDMR şi USR au votat în favoarea propunerii legislative, în timp ce PSD şi AUR au votat împotrivă. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, a afirmat că este un proiect important care va trebui adoptat la Camera Deputaţilor.
”Vom continua la Camera Deputaţilor, este un proiect important care trebuie aprobat, care ajută România să depăşească acest moment şi voi avea grijă ca la Camera Deputaţilor parlamentarii PNL să fie prezenţi, să voteze toţi”, a declarat, miercuri, Florin Cîţu.
Întrebat dacă vor exista sancţiuni pentru parlamentari liberali care nu au votat la Senat, Cîţu a afirmat: ”Staţi să văd întâi ce s-a întâmplat”.
Mai mulţi senatori PNL nu au fost prezenţi la votul propujnerii legislative şi nici nu au răspuns la apelul telefonic pentru vot. Este voba de Ovidiu Florean, Cristina Neluţu şi Ion Iordache în timp ce Alexandru Nazare şi George Scarlat s-au abţinut de la vot.