Ciucă: Îi mulțumesc domnului Orban pentru efortul depus

Prim-ministrul interimar Nicolae Ciucă a anunţat priorităţile pe care Guvernul le va avea în perioada imediat următoare.

Ciucă: Îi mulțumesc domnului Orban pentru efortul depus


Prim-ministrul interimar Nicolae Ciucă a declarat marţi, în prima sa apariţie publică după numirea în funcţie, că gestionarea pandemiei, aplicarea strategiei de vaccinare, continuarea măsurilor economice de sprijinire a celor afectaţi de criză, finalizarea anului financiar 2020 şi pregătirea lui 2021 sunt priorităţile Guvernului în perioada următoare.

"Urmare a deciziei președintelui României, începând de ieri am preluat conducerea interimară a Guvernului până la formarea noului executiv. În perioada următoare vom continua să focalizăm atenția Guvernului pe prioritățile legate de gestionarea pandemiei de COVID-19, punerea în aplicare a strategiei de vaccinare. Vom continua măsurile economice în vederea sprijinirii celor afectați de criză. Ne vom focaliza atenția pe ceea ce înseamnă finalizarea anului financiar 2020 și pregătirea anului financiar 2021. Voi continua să asigur atribuțiile de ministru al Apărării.
Vreau să folosesc această ocazie pentru a îi mulţumi domnului Ludovic Orban pentru echilibrul pe care a reuşit să îl realizeze în măsurile luate pentru combaterea pandemiei şi măsurile economice care au stat în faţa Guvernului României”, a declarat premierul interimar, Nicolae Ciucă.