Gheorghiță: Există toate premizele ca varianta Delta să devină dominantă și pe teritoriul României

Valeriu Gheorghiță a atras atenția că răspândirea variantei Delta va deveni dominantă și în România, iar perioada sezonului cald creează mai multe oportunități pentru organizarea unor evenimente de vaccinare

Gheorghiță: Există toate premizele ca varianta Delta să devină dominantă și pe teritoriul României


Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat că rata de vaccinare în mediul urban este mult mai mare decât în mediul rural, iar municipiul București are o rată de peste 45%.

“Aici aș vorbi mai degrabă de relevanță. În momentul de față, avem circa 4,7 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Majoritatea sunt vaccinate cu schema completă, circa 4,5 milioane de persoane. Însă ce e mai important, sigur vorbim de circa 25% cifra de acoperire vaccinală la nivel național. Însă populația României este heterogenă. Cel puțin 50% este dispersată în mediul rural unde rata de interacțiune între persoane este semnificativ mai scăzută decât în urban. Din datele noastre, vaccinarea din urban este mult mai crescută comparativ cu ruralul. Aproape o dată și jumătate față de ce se întâmplă la nivel de medie națională. Municipiul București are peste 45% rată de acoperire vaccinală și vedem că din punct de vedere epidemiologic datele arată foarte bine”, a precizat Valeriu Gheorghiță la B1TV.
Acesta a atras atenția că răspândirea variantei Delta va deveni dominantă și în România, iar perioada sezonului cald creează mai multe oportunități pentru organizarea unor evenimente de vaccinare.
“Este important pentru perioada următoare să ținem cont de următoarele lucruri: faptul că există date din ce în ce mai solide, care arată că această tulpină nouă, varianta Delta, are capacitatea de a deveni dominantă la nivel global. Având această tulpină pe teritoriul României, în anumite cazuri chiar cu dobândire pe teritoriul țării, există evident toate premizele să devină dominantă. Dacă ne uităm la acel R 0, vedem că tendința este de creștere, de a ajunge la aproape 1. Dacă acest factor R 0 va crește peste 1, tendința este de a crește numărul de cazuri, chiar dacă numărul este mic, progresiv el are tendința de a crește. Un alt aspect important este perioada sezonului cald, perioada de vară, în care pot să fie organizate foarte multe evenimente de vaccinare. Aceste două luni sunt foarte importante pentru a asigura un acces cât mai ridicat la vaccinare. În sezonul rece este foarte probabilc a activitatea de vaccinare să se restrângă în centre fixe , în interior. Cred că este momentul oportun ca în liniște să ne putem asigura protecție pe perioada lunilor următoare. Se estimează la sfârșit de august început de septembrie o creștere a cazurilor și sperăm să nu fie o creștere importantă”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.