Ligia Deca: Nicio formulă de evaluare nu se va aplica din anul următor adoptării legilor educaţiei

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni că în ceea ce priveşte examenele naţionale, nicio formulă nouă de evaluare nu se va aplica din anul următor adoptării legilor educaţiei.

Ligia Deca: Nicio formulă de evaluare nu se va aplica din anul următor adoptării legilor educaţiei


Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni că în ceea ce priveşte examenele naţionale, nicio formulă nouă de evaluare nu se va aplica din anul următor adoptării legilor educaţiei.

"Formulele reformate vor fi aplicate numai începând cu generaţia care va intra în nivelul respectiv, adică pentru examenul de admitere la liceu, cei care intră în clasa a V-a în anul următor adoptări legii, deci peste patru ani. În cazul Bacalaureatului în formulă nouă, el va fi aplicat doar pentru cei care intră în clasa a IX-a şi urmează programele şi planurile cadru revizuite la liceu. Acolo ne putem muta chiar la cinci ani de la momentul adoptări legii încolo. Nu este o situaţie iminentă şi acest lucru este unul dintre lucrurile pe care le-am spus încă de la începutul mandatului meu. Nu-mi doresc să afectăm în niciun fel predictibilitatea şi să facem schimbări de azi pe mâine pentru copii sau care să afecteze familiile lor. (...) Formula de examen de Bacalaureat a fost discutată şi agreată la nivel tehnic, urmează, sigur, discuţia din coaliţie", a spus Ligia Deca după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Ea a mai spus că, potrivit înţelegerii din coaliţie, grila de salarizare a profesorilor va fi prevăzută în legea de profil, arătând că se doreşte ca profesorii care predau în zone dezavantajate să aibă sprijin suplimentar.
"Într-adevăr, înţelegerea în coaliţie este că tot ceea ce ţine de grila de salarizare va fi prevăzută în legea specială, însă ca principiu, noi plecăm de la ideea unei salarizări mult mai bună în acord cu rolul pe care profesorii, educatorii şi învăţătorii îl au în ansamblul social. În ceea ce priveşte profesorii din zonele dezavantajate, ne propunem, pe de-o parte, să avem un coeficient suplimentar de finanţare a acelor şcoli şi, în plus, avem o serie de beneficii care vizează prime de instalare sau posibilitatea de creşterea a salariului pentru cei care merg în comunităţile unde, într-adevăr, este mai greu din punct de vedere al inegalităţilor de achiziţii între copii, din punct de vedere al distanţei faţă de centrele mari. Ne propunem chiar şi identificarea unor zone prioritare de investiţii în educaţie. Avem o astfel de formulare, în aşa fel încât să putem direcţiona finanţarea necesară acolo unde este nevoie de ea. (...) Ne dorim ca profesorii care merg în zonele dezavantajate să aibă sprijin suplimentar şi atunci când o să facem public pachetul legislativ, o să vedeţi şi detaliile", a afirmat ministrul Ligia Deca.
Ligia Deca îşi doreşte ca după şedinţa coaliţiei din această săptămână să poată fi făcut public calendarul cu privire la legile educaţiei.