Liviu Dragnea ar putea ieși din pușcărie cel mai devreme la mijlocul anului viitor

Fostul președinte al PSD, Liviu Nicolae Dragnea, ar putea fi liber, cel mai devreme la mijlocul anului viitor, spun specialiștii în procedura penală.

Liviu Dragnea ar putea ieși din pușcărie cel mai devreme la mijlocul anului viitor


Fostul președinte al PSD, Liviu Nicolae Dragnea, ar putea fi liber, cel mai devreme la mijlocul anului viitor, spun specialiștii în procedura penală.

Fostul lider PSD a fost condamnat de un complet de recurs de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la închisoare cu executare. Acesta a fost arestat chair după alegerile europarlamentare, pe 27 mai 2019 și, potrivit Legii de executare a pedepselor, trebuie să execute o perioadă de minim două treimi din pedeapsa fixată de judecători.
Un specialist în acest domeniu a explicat pentru EVZ faptul că Dragnea are de executat 42 de luni de închisoare, din care trebuie să execute două treimi, adică 28 de luni de închisoare. Din această perioadă, lui Dragnea i se scade perioada în care a muncit în închisoare, care poate fi de maxim trei luni, în circumastanțele date.
„Așa se face că Liviu Nicolae Dragnea va putea depune cerere de liberare condițonată în luna iunie 2021. Dacă această cerere va fi admisă atunci, el va putea fi eliberat din închisoare”, a spus un specialist consultat de EVZ.
„Dacă mă temeam, eram preș, eram ghiocel și PSD-ul era un partid cuminte și nu făcea ce a făcut până acum. Completul de judecată dacă va rezista presinilor va da achitare. Dacă nu vor rezista, nu vor da achitare. E un spectacol prost, foarte prost! N-am niciun bagaj făcut!”, spunea Liviu Dragnea cu doar o zi înainte să fie arestat.
Încă nu este foarte clar dacă Liviu Dragnea a fost retrimis la muncă, deorece autorițile judiciare nu au comunicat niciodată pe această temă. Până să intre în atenția conducerii Penitenciarului Rahova, Dragnea a lucrat la garajul acestei unități penitenciare.