Orban: După trei ani, am reuşit să împiedicăm PSD să facă rău României şi românilor

Premierul Ludovic Orban, a declarat, joi, că în urmă cu patru ani PSD aproape a reuşit "să captureze România", din cauza faptului că mulţi au crezut că nu e important să vină la vot.

Orban: După trei ani, am reuşit să împiedicăm PSD să facă rău României şi românilor
Captura: ProTV


Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, joi, că în urmă cu patru ani PSD aproape a reuşit "să captureze România", din cauza faptului că mulţi au crezut că nu e important să vină la vot, iar preşedintele Klaus Iohannis, PNL şi forţele democratice au reuşit să împiedice acest partid "să facă rău" românilor.

"În urmă cu patru ani, tot în decembrie, mulţi dintre noi au crezut că nu este important să vină la vot. Profitând de această neatenţie a noastră, PSD a câştigat alegerile şi aproape că a reuşit să captureze România. Trei ani de zile preşedintele Iohannis, alături de Partidul Naţional Liberal, de forţele democratice din România, de societatea civilă, de toţi cetăţenii care vor binele acestei naţiuni au trebuit să lupte pentru a împiedica capturarea statului român, pentru a împiedica scoaterea României din zona euro-atlantică, pentru a împiedica afectarea gravă a justiţiei, pentru a împiedica, până la urmă, însăşi afectarea democraţiei. După trei ani de zile am reuşit să punem punct guvernării PSD, am reuşit să împiedicăm PSD să facă rău României şi românilor", a afirmat Orban, într-o declaraţie de presă.
El a spus că PNL a făcut o campanie electorală pozitivă, prezentând Planul Naţional de Dezvoltare, în timp ce alţii au folosit această perioadă pentru atacuri.
"În această campanie electorală nu au fost mitinguri, marşuri, ci a fost o campanie electorală în condiţii de pandemie, în care noi, cei din Partidul Naţional Liberal, am respectat toate regulile de protecţie sanitară, realizând o campanie pozitivă în care am prezentat românilor planul nostru de dezvoltare a României. În timp ce alţii au folosit această campanie pentru atacuri, pentru a lovi în activitatea şi munca Partidului Naţional Liberal la guvernare, noi ne-am concentrat şi am făcut un efort pentru a prezenta românilor Planul Naţional de Dezvoltare", a adăugat Ludovic Orban. (Agerpres)