Rafila: Medicii de familie ar trebui incluşi în sistemul de testare a populaţiei

Alexandru Rafila a adăugat că nu pricepe de ce medicii de familie nu sunt integraţi în sistem, în contextul în care aceştia pot ajuta în legătură cu testarea oamenilor, în identificarea focarelor.

Rafila: Medicii de familie ar trebui incluşi în sistemul de testare a populaţiei


Deputatul PSD, Alexandru Rafila solicită autorităţilor să facă ceva încât să detensioneze situaţia, în contextul protestele din această săptămână şi pentru a avea o predictibilitate privind o evoluţie favorabilă a pandemiei în România.

El a adăugat că nu pricepe de ce medicii de familie nu sunt integraţi în sistem, în contextul în care aceştia pot ajuta în legătură cu testarea oamenilor, în identificarea focarelor de infecţie sau anchetele epidemiologice. Acesta a mai spus că sse testează puţin în continuare în ţara noastră, deşi au fost achiziţionate milioane de teste rapide. 
„Cred că s-a ajuns la o limită a capacităţii de tratare Covid în condiţii spitaliceşti şi totuşi nu ştim ce se întâmplă cu pandemia din ţara noastră pentru că nu există niciun fel de plan legat de creşterea accesibilităţii la testare. Ne găsim într-o situaţie paradoxală în continuare când testăm tot puţin, însă Ministerul Sănătăţii a spus că România are o capacitate de testare nelimitată. S-au achiziţionat milioane de teste rapide şi totuşi oamenii nu au acces uşor la testare. Numărul de pacienţii în secţiile COVID şi mai ales cei de la ATI este într-o creştere permanentă. Cred că s-a ajuns la l o limită a capacităţii de internare în unităţile spitaliceşti. Am auzit despre un proiect legat de testarea din farmacii, rămâne de văzut câte dintre ele vor dori să se înscrie în program. Nu înţelegem de ce medicii de familie nu sunt integraţi rapid în sistem. Ei trebuie să primească teste rapide şi să poată ajuta autorităţile de sănătate publică în identificarea focarelor, în desfăşurarea anchetelor epidemiologice”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, profesorul Rafila.