Arafat: Circulația permisă doar până la orele 20.00. Operatorii economici, program până la orele 18.00

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost luate mai multe măsuri pentru prevenirea răspândirii pandemiei cu coronavirus

Arafat: Circulația permisă doar până la orele 20.00. Operatorii economici, program până la orele 18.00


Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost luate mai multe măsuri pentru prevenirea răspândirii pandemiei cu coronavirus, printre care și carantină pe toată durata săptămânii de la ora 20:00 și magazine închise de la 18:00 în localitățile în care incidența depășește 7,5 la 1.000 de locuitori, revenirea asupra măsurilor făcându-se când scade rata de infectare sub 7 la mie.

Totodată, în localitățile în care incidența peste 4 la mie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația e permisă doar până la 20:00, iar activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18:00. Revenirea asupra măsurilor se va face când scade rata de infectare sub 3,5 la mie.
Cu toate acestea, potrivit lui Raed Arafat, se va face o excepție în acest weekend, cu ocazia sărbătorii Pesah. Astfel că, sâmbătă și duminică, se va permite circulația până la ora 22:00.
Totodată, în noaptea de 3-4 aprilie va fi permisă circulația între 20:00-02:00 pentru participarea la slujbele de Paștele catolic, iar pentru Paștele ortodox, 1-2 mai, nu vor fi limitări, dar nu vor apărea aceste modificări în HG 20/2021 pentru că aceasta e valabilă până în 14 aprilie.
O altă măsură este suspendarea activității în sălile de sport/fitness, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4, iar activitatea se reia când incidența scade sub 3,5 la mie.
Raed Arafat a mai menționat că a fost adoptată o nouă listă a țărilor din zona galbenă. Marea Britanie nu mai este pe listă.