Bolojan, bilanț la 100 de zile: Am evitat falimentul. Nu a fost austeritate ce s-a făcut, ci măsuri de responsabilitate
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că în perioada scursă de la instalarea la Palatul Victoria, 100 de zile, Guvernul pe care-l conduce a luat măsurile care s-au impus pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României.

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că în perioada scursă de la instalarea la Palatul Victoria, 100 de zile, Guvernul pe care-l conduce a luat măsurile care s-au impus pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României.
"Se împlinesc 100 de zile de când acest Guvern a depus jurământul. Am preluat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare, iar până acum am luat măsurile care s-au impus, care erau absolut necesare pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României, pentru că fără aceste măsuri am fi fost într-o situație dificilă, care ar fi avut consecințe grave asupra cetățenilor țării noastre. Am evitat, practic, intrarea în incapacitatea de plată, pe fondul deficitelor de peste 9%, pe fondul celor mai mici venituri din PIB din UE, noi aveam puțin peste 30% față de media de peste 40% și pe fondul cheltuielilor supradimensionate cu peste 30 de miliarde de euro, anul acesta și anii trecuți. Iar agențiile de rating au confirmat", a afirmat Ilie Bolojan într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
El a subliniat că urmare a măsurilor implementate, agențiile de rating au confirmat că guvernanții au făcut 'ceea ce este necesar'.
"A fost un prim pas pentru a recâștiga încrederea în România și, cred eu, pentru a recâștiga încrederea cetățenilor noștri, spunându-le adevărul. Nu a fost, practic, o austeritate ceea ce s-a făcut și cred că au fost niște măsuri de responsabilitate care trebuiau puse în practică", a mai declarat Bolojan.
Șeful Guvernului a explicat necesitatea măsurilor care au vizat creșterea veniturilor fiscale și îmbunătățirea colectării.
"Erau cele mai mici, dar, mai rău, nu ne încasam într-o bună măsură aceste taxe și propunerile care au fost adoptate, cele care sunt inclusiv în pachetul 2 și sper să fie validate de Curte în perioada următoare, nu fac decât să întărească capacitatea ANAF de a încasa aceste impozite, să închidă portițele, să nu mai permită existența firmelor fantomă și așa mai departe", a arătat Bolojan.
Totodată, acesta a punctat că era necesară și reducerea cheltuielilor publice.
"A trebuit în această perioadă să limităm și să reducem cheltuielile publice și măsurile care au fost adoptate legate de plafonarea salariilor, de reducerea unor sporuri, de reducerea cheltuielilor au fost un prim pas absolut necesar, care trebuie continuat în perioada următoare. Am început să corectăm nedreptățile și lucrurile care nu mai sunt suportabile pentru cetățenii țării noastre și nu mai sunt sustenabile din punct de vedere al funcționării unei economii normale, de la aspectele care țin de câștigurile nejustificate în anumite autorități, până la măsurile care țin de magistrați", a arătat Ilie Bolojan.
Guvernul a făcut 'ordine în investiții', potrivit acestuia, în așa fel încât 'să le și putem continua, dar să ne și încadrăm în anumite anvelope financiare'.
"Aveam supracontractări importante pe toate domeniile, nu exista o anumită prioritizare și, prin măsurile care au fost adoptate, aceste investiții sunt continuate în cea mai mare parte. În principal este vorba de proiectele care sunt finanțate din fonduri europene, iar cele care sunt finanțate din bugetele naționale au fost prioritizate sau urmează să fie finanțate doar cu asigurarea cofinanțării de către autoritățile locale. În felul acesta, vom evita să avem investiții supradimensionate sau alocate în localități unde nu mai există activități sportive, cum este cazul stadioanelor, de exemplu. Ne-am asigurat că vom avea în continuare acces la fonduri europene", a spus Bolojan.
Premierul a subliniat și importanța aprobării măsurilor de reformă a administrației locale.
"De asemenea, așa cum știți, am pregătit pachetul pentru reforma în administrația locală, pe care nu am reușit să-l definitivăm, dar care trebuie adoptat în așa fel încât, pe de o parte, să avem o administrație care e un factor de dezvoltare în România, să avem o administrație mai eficientă și să avem o administrație care preia de la Guvern anumite competențe, deci să facem descentralizare, debirocratizare și simplificare. Dar reducerea cheltuielilor de funcționare este un element care nu poate fi scos din capitolul de reformă", a mai declarat Bolojan.