Iohannis: Îmi doresc ca până la sfârșitul anului școlar să putem să spunem că am putut să dotăm școlile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie şi, evident, şi şcolile, şi că e clar să s-au luat decizii bune, dar s-au făcut şi erori.

Iohannis: Îmi doresc ca până la sfârșitul anului școlar să putem să spunem că am putut să dotăm școlile


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că  întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie şi, evident, şi şcolile, şi că e clar să s-au luat decizii bune, dar s-au făcut şi erori, admiţând că şi el, şi autorităţile, învaţă din mers. Întrebat în legătură cu faptul că tabletele promise nu au ajuns la elevi, preşedintele a răspuns că au început achiziţiile. dar că din varii motive ele nu au fost duse la bun sfârşit, însă lucrurile se vor rezolva.

”Întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie şi evident şi şcolile. E clar să s-au laut soluţii bune, dar s-au făcut şi erori. Şi eu şi autorităţile învăţăm din mers. Dar nu cred că e cazul să mergem cu aceste evaluări – că totul este haotic. Există excepţii şi ele trebuie corectate", a declarat preşedintele.
De aproximativ o lună, de când a început anul şcolar, sunt elevi care nu au participat la cursuri online din lipsă de tehnologie. Cine va fi responsabil, la finalul anului şcolar? 
”Vorbim de o catastrofă, nu de nişte detalii asministrative. Noi trebuie să prevenim pierderea unei generaţii. Problema este imensă şi conţine mult mai multe faţete, mult mai multe probleme, decît că într-o şcoală sau alta, elevii nu au primit materiale pentru a participa la cursuri online.” 
Chestionat în legătură cu faptul că în urmă cu 10 zile spunea că elevii sunt în siguranţă la scoală, iar acum şcolile sunt închise în mai multe judete şi în Bucureşti şi cu faptul că nu există încă acele tablete promise, unii copii neputând participa la cursuri, dar şi cine se face vinovat că există aceste lipsuri şi cine trebuie să si le asume, Iohannis a replicat: ”Guvernul lucrează la aceste chesiuini şi în fiecare zi mai apare câte un progres şi lucrurile se vor rezolva. Trebuie să ne obişnuim cu faptul că această pandemie ne-a luat pe nepregătite. Când a venit pandemia la noi, rezervele erau pe zero. Aşa le-a lăsat Guvernul PSD pe zero. De atunci gestionăm pandemia, acolo unde ar fi trebuit să existe o rezervă. S-a început cu achiziţiile de tablete. Din varii motive ele nu au fost duse la bun sfârşit, însă lucrurile se vor rezolva”.
Șeful statului a fost întrebat despre recuperarea lunilor de școală pentru ca elevii să aibă șanse egale. Acesta a răspun că problema este una uriașă și că în această perioadă nu trebuie să găsim vinovați, ci soluții.
Iohannis a mai spus că își dorește ca la finalul anului școalar actual să putem spune că fiecare elev a avut acces la cursurile online.
”În această perioadă nu cred ca trebuie să găsim vinovați, trebuie să găsim soluții. Noi vorbim de o catastrofă nu despre detalii administrative, prevenim ca apara o generație pierdută. Problema este imensă și contine mult mai multe fațete si mult mai multe probleme. Îmi doresc ca până la sfârșitul anului școlar să putem să spunem că am putut să dotăm școlile, să primească fiecare elev acces la online și să constatăm ca pandemia este de domeniul trecutului”, a declarat luni președintele Klaus Iohannis.