Iohannis: Sănătatea nu este și nu trebuie să fie niciodată o miză electorală

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că sănătatea nu este şi nu trebuie să reprezinte o miză electorală sau un prilej pentru demagogie şi oportunism politic.

Iohannis: Sănătatea nu este și nu trebuie să fie niciodată o miză electorală
Foto: presidency.ro


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că sănătatea nu este şi nu trebuie să reprezinte o miză electorală sau un prilej pentru demagogie şi oportunism politic, arătând că se va implica, de fiecare dată când va considera că este nevoie, în corectarea unor situaţii incorect gestionate.

"Sănătatea nu este şi nu trebuie să reprezinte niciodată o miză electorală sau un prilej pentru demagogie şi oportunism politic. Starea de sănătate a unei naţiuni este un vector indiscutabil pentru progres şi, din această perspectivă, se impune ca politicile publice în acest domeniu să fie bine fundamentate. Vă asigur că mă voi implica, ori de câte ori voi considera că este nevoie, în corectarea unor situaţii incorect gestionate, care pun în pericol îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare a României. Momentul de astăzi este un foarte bun exemplu că eforturile susţinute duc la punerea în practică a angajamentelor asumate. Sunt încrezător că, deşi rezultatele nu vor apărea peste noapte, putem reuşi împreună, în parteneriat, printr-un efort naţional, să îmbunătăţim starea de sănătate a populaţiei", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la ceremonia pentru promulgarea legii privind aprobarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului.
El a apreciat maniera în care autorităţile, specialiştii şi pacienţii au colaborat pentru finalizarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului, subliniind că reprezintă un standard de bune practici care merită multiplicat nu doar în sănătate, ci şi în multe alte domenii.
"În ceea ce priveşte aplicarea Planului naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului, avem obligaţia să acţionăm acum, în numele tuturor celor care au pierdut lupta cu această boală şi al celor care astăzi se confruntă cu un diagnostic dramatic. Sunt progrese remarcabile ale ştiinţei medicale, sunt tehnologii de ultimă generaţie care transformă cancerul într-o boală care poate fi controlată. Românii au dreptul la aceste inovaţii ale prezentului", a afirmat Iohannis.
Şeful statului a afirmat că prin legea promulgată miercuri se transpune în practică dreptul fundamental la sănătate.
"Actorii cu responsabilităţi, în parteneriat cu mediul academic şi mediul privat, au obligaţia de a identifica soluţiile, pentru a permite accesul larg la opţiuni terapeutice adecvate", a declarat el.
Preşedintele Iohannis a subliniat că acţiunea doar pe componenta clinică nu va reuşi să influenţeze în mod semnificativ statisticile privind mortalitatea şi morbiditatea prin cancer.

El a arătat că raportul Comisiei Europene privind Starea Sănătăţii în Uniunea Europeană pentru anul 2021 este elocvent în acest sens pentru situaţia din România, care ocupă locul trei în ceea ce priveşte mortalitatea care poate fi prevenită.
"Aproape jumătate dintre decesele din anul 2019 pot fi atribuite factorilor de risc comportamentali, inclusiv fumatul, alimentaţia nesănătoasă, consumul de alcool şi activitatea fizică scăzută. Factorii de mediu, precum poluarea aerului, contribuie, de asemenea, la un număr considerabil de decese", a spus şeful statului.
Klaus Iohannis i-a îndemnat pe participanţii la ceremonia de la Palatul Cotroceni, între care s-au numărat premierul Nicolae Ciucă, iniţiatori ai legii, reprezentanţi din domeniul Sănătăţii, consilieri prezidenţiali şi de stat, să acţioneze susţinut în promovarea unei politici unitare de prevenţie şi educaţie pentru sănătate.
"Rolul societăţii civile este esenţial în sprijinirea eforturilor autorităţilor de a creşte nivelul de alfabetizare în sănătate. Accesul la informaţii de încredere poate fi salvator, ghidând pacientul către depistarea precoce a bolilor şi tratamentul corespunzător. Totodată, resursele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o oportunitate extraordinară pentru investiţii importante în lupta împotriva cancerului. Fiţi eficienţi şi valorificaţi aceste fonduri la potenţialul maxim!", a conchis preşedintele Iohannis.
Şeful statului a promulgat miercuri legea privind aprobarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului.