Moscova afirmă că nu are nimic de-a face cu lupta împotriva terorismului

Ministerul rus de Externe a denunţat vineri rezoluţia Parlamentului European care a calificat în cursul săptămânii Rusia drept stat sponsor al terorismului.

Moscova afirmă că nu are nimic de-a face cu lupta împotriva terorismului


Ministerul rus de Externe a denunţat vineri rezoluţia Parlamentului European care a calificat în cursul săptămânii Rusia drept "stat sponsor al terorismului", Moscova afirmând că această decizie "nu are nicio legătură" cu lupta împotriva terorismului, potrivit AFP.

"Această acţiune neprietenească face parte dintr-o campanie politică de informare dusă de Occident cu privire la ţara noastră şi nu are nicio legătură cu situaţia reală în lupta împotriva terorismului internaţional", a precizat MAE rus într-un comunicat.
Parlamentul European a votat miercuri o rezoluţie care califică Rusia drept "stat sponsor al terorismului" în conflictul din Ucraina, invitând cele 27 de ţări membre ale UE să adopte o rezoluţie similară.
În textul adoptat la Strasbourg cu 494 de voturi pentru (58 voturi împotrivă şi 44 de abţineri), eurodeputaţii descriu "Rusia ca stat sponsor al terorismului şi ca stat care utilizează mijloace teroriste".
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în repetate rânduri comunităţii internaţionale să declare "terorist" regimul preşedintelui Vladimir Putin.
Decizia Parlamentului European este în acest stadiu mai mult simbolică, în absenţa unui cadru juridic adecvat în UE, spre deosebire de SUA.
Rusia respinge în mod constant doctrina de a declara anumite ţări drept "state teroriste", utilizată ca justificare pentru a interveni în afacerile lor interne de "unele state fără scrupule", a declarat vineri ministrul rus adjunct de externe Oleg Sîromolotov, citat de EFE, denunţând rezoluţia Parlamentului European.