Trei avioane de luptă rusești au intrat în spațiul aerian al Estoniei
Trei avioane de luptă rusești au intrat în cursul zilei de vineri în spațiul aerian al Estoniei, în ceea ce pare a fi a treia încercare a Kremlinului din această lună de a testa granița estică a NATO.

Spațiul aerian eston a fost încălcat, vineri, de trei avioane militare ruse, au declarat surse europene și din cadrul NATO pentru Reuters. Avioanele au survolat spațiul aerian al țării baltice timp de aproape 12 minute, dezvăluie și televiziunea publică din Estonia.
Spațiul aerian al Estoniei a fost încălcat de o formațiune de avioane militare rusești, conform unor surse militare din cadrul NATO, citate de agenția de presă Reuters. Este vorba despre trei avioane de vânătoare de tip MiG-31 care au survolat spațiul aerian al micuțului stat baltic vreme de aproximativ 12 minute. Informația a fost confirmată și de postul de televiziune public din Estonia.
Incidentul provocator a avut loc vineri dimineață. Cele trei MiG-31 au pătruns în spațiul aerian eston în apropiere de Insula Vaindloo, a transmis televiziunea publică din Estonia. Aeronavele nu aveau planuri de zbor, iar transponderele lor au fost oprite, mai notează ERR.
În acest context, Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru a-i transmite o notă de protest.
BREAKING: Estonia says three Russian MiG-31 jets entered Estonian airspace without permission and stayed there for a total of 12 minutes. pic.twitter.com/bARlN8b8XT
— Clash Report (@clashreport) September 19, 2025
Ministrul de externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a apreciat că este vorba despre o incursiune brutală, fără precedent, într-un stat NATO. El a precizat că nu este prima oară când avioanele rusești pătrund ilegal în spațiul aerian eston. Acest lucru s-a întâmplat, deja, de patru ori, în acest an.
„Rusia a încălcat spațiul aerian al Estoniei deja de patru ori în acest an, ceea ce este inacceptabil în sine. Însă incursiunea de astăzi, implicând trei avioane de vânătoare care au intrat în spațiul nostru aerian, este fără precedent de brutală”, a declarat Margus Tsahkna.
E a cerut o intensificare a presiunilor politice și economice asupra regimului de la Moscova, pentru a-l determina să renunțe la această atitudine agresivă. În opinia sa, genul acesta de acțiuni nu fac decât să testeze frontierele NATO, în eventualitatea unui conflict armat.
„Încercările tot mai mari ale Rusiei de a testa frontiere și agresivitatea sa în creștere trebuie întâmpinate cu o intensificare rapidă a presiunii politice și economice”, a adăugat șeful diplomației estone.