Anisie: Nu se vor mai susține teze. Mediile se vor fi încheiate cu două calificative sau note

Ministrul Educaţiei Monica Anisie, a anunţat că mediile elevilor vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, fără să se mai susţină tezele

Anisie: Nu se vor mai susține teze. Mediile se vor fi încheiate cu două calificative sau note


Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat luni că mediile elevilor vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, fără să se mai susţină tezele, iar materia neparcursă în acest an școlar va fi recuperată. Aceasta a mai declarat că învățarea asistată de tehnologie va continua, în timp ce unitățile de învățământ rămân închise.

„Astăzi la ora 14, președintele Klaus Iohannis a anunțat măsurile pentru sistemul românesc de învățământ. Prioritățile MEN sunt de a asigura cadrul necesar pentru încheierea situației scoale pentru toți elevii și susținerea examenelor, cu păstrarea măsurilor de siguranță. Am luat în calcul și măsurile pe care state precum Italia, Portugalia, Ungaria, Letonia, Malta le-au luat în contextul pandemiei Covid-19. Cursurile realizate în unitățile de învățământ rămân suspendate. Însă continuă învățarea asistată de tehnologie. (…) Ministerul Educației va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încât unele conținuturi care erau prevăzute pentru această perioadă să fie abordate în anul școlar următor. Cu alte cuvinte, se recuperează materia neparcursă în această perioadă. Mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, însă nu se vor mai susține teze. Pentru situațiile excepționale, de exemplu, în cazul în care un elev nu are două calificative sau note, Ministerul Educației va comunica modalitățile de încheiere a situației școlare”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie. ”Vom încheia cu bine anul şcolar. Studenţii vor continua învăţarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susţine şi online. Fiecare instituţie de învăţământ superior va stabili modalitatea şi data examenelor în baza autonomiei universitare”, a aprecizat ministrul. 
În ceeea ce priveşte reluarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ, elevii din clasele a 8-a, a 12-a şi a 13-a, anii de final de ciclu profesional şi liceal, pot reveni pe data de 2 iunie doar pentru 2 săptămâni. Se vor realiza în această perioadă numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale. Pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezenţa la şcoală va fi opţională şi decizia va fi a părinţilor. Pregătirea lor va fi în mod online. 
Evaluarea naţională şi bacalaureatul se vor susţine în conformitate cu noua programă şi respectând calendarele comunicate deja. Evaluarea Naţională începe din 15 iunie, iar examenul de bacalaureat începe cu probele scrise pe 22 iunie şi va continua cu probele pentru competenţe. Calendarul acestora va fi comunicat ulterior. Examenele susţinute de cadrele didactice, de titularizare, definitivat – se vor desfăşura cu respectarea măsurilor de siguranţă şi ministerul va comunica modalitatea de susţinere şi calendarul. 
”Vă asigur că se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru a evita orice risc de îmbolnăvire. MEC şi MS vor elabora un ordin comun pentru a stabili în mod clar toate măsurile de siguranţă privind reluarea activităţilor în unităţile de învăţământ. În sala de clasă vor fi maxim 10 elevi, respectând măsurile de distanţare socială. Inspectoratele şcolare vor pune la dispoziţie un Tel-Verde pentru orice întrebare sau nelămurire pe această temă. Vreau să subliniez că toate măsurile luate de MEC respectă recomandările medicilor specialişti. Obiectivele MEC pentru această perioadă sunt încheierea cu bine a situaţiei şcolare, iar examenele pentru elevi, studenţi şi profesori să se desfăşoare în siguranţă şi în conformitate cu legea”, a afirmat ministrul Educaţiei.