Ce trebuie să facă românii ca să rămână în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021

Începând de la 1 ianuarie 2021, Marea Britanie va implementa un sistem de imigraţie bazat pe puncte, prin care la intrarea în ţară vor avea prioritate cei mai buni din lume

Ce trebuie să facă românii ca să rămână în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021
Foto: Pixabay.com


Începând de la 1 ianuarie 2021, Marea Britanie va implementa un sistem de imigraţie bazat pe puncte, prin care la intrarea în ţară vor avea prioritate "cei mai buni din lume", potrivit ministrului de interne Priti Patel. Noul sistem va pune capăt liberei circulații cu UE, informează Antena 3.

După ce se va încheia perioada de tranziție post-Brexit, angajatorii vor fi încurajați să încadreze în muncă angajați din Marea Britanie. Angajaţii din Uniunea Europeană vor fi evaluaţi după aceleaşi criterii ca şi cei din afara Uniunii. Numărul celor care pot intra în Regatul Unit pentru a lucra nu va fi limitat.
Conform planului de imigrare, cei care doresc să se stabilească Marea Britanie trebuie să obțină 70 de puncte. 
Printre criteriile ce scorează puncte se numără: existența unei oferte de muncă, deținerea unei diplome în domeniul solicitat de angajator, cunoșterea limbii engleze, salariu mai mare de 25.600 de lire sterline/an, domeniu de activitate în care cererea este mare, de exemplu, asistența medicală și ingineria civilă.
Personalul medical va primi permis de ședere în regim de urgență, în termen de trei săptămâni, și va plăti taxe de imigrare mai mici, a spus Patel. Totuși, acest lucru nu este valabil și pentru asistenții sociali și îngrijitori.
În ceea ce-i privește pe studenții străini, aceștia vor putea rămâne în Marea Britanie cel puțin doi ani după terminarea studiilor. Ministrul spune că acest lucru va contribui la retenția în Marea Britanie a ”celor mai buni studenți”.