Cel puţin 1.762 de morţi în Turcia şi alţi 1.300 în Siria în urma celor două cutremure

Numărul morţilor în urma celor două cutremure violente care au zguduit luni sudul şi sud-estul Turciei a crescut la 1.762, potrivit datelor furnizate de Afad, Agenţia publică turcă de gestionare a dezastrelor.

Cel puţin 1.762 de morţi în Turcia şi alţi 1.300 în Siria în urma celor două cutremure


Numărul morţilor în urma celor două cutremure violente care au zguduit luni sudul şi sud-estul Turciei a crescut la 1.762, potrivit datelor furnizate de Afad, Agenţia publică turcă de gestionare a dezastrelor, relatează AFP.

Acest bilanţ creşte la peste 2.700 numărul victimelor din Turcia şi Siria, în cele mai puternice cutremure care au lovit regiunea în aproape un secol.
În Siria cel puţin 1.300 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 3.400 au fost rănite în cutremurul al cărui epicentru a fost în ţara vecină Turcia, potrivit unui bilanţ provizoriu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului sirian al Sănătăţii, 593 de persoane au murit şi 1.411 au fost rănite în regiunile aflate sub control guvernamental din provinciile Alep (nord), Latakia (vest), Hama (centru) şi Tartous (nord-vest). În zonele aflate sub controlul grupărilor rebele din nord-vest, cel puţin 700 de oameni au fost ucişi şi peste 2.000 au fost răniţi, potrivit salvatorilor.