Foto: Mizerie de nedescris, descoperită de comisarii ANPC în control la Iași

ANPC a aplicat amenzi de 14.000 de lei în judeţul Iaşi în urma unor controale de amploare

Foto: Mizerie de nedescris, descoperită de comisarii ANPC în control la Iași


Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au realizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o amplă acţiune de control menită să verifice respectarea legislaţiei în vigoare, în cazul comercializării de produse alimentare şi de jucării în judeţul Iaşi, şi au aplicat patru amenzi contravenţionale, în valoare de 14.000 de lei. 

Controalele au fost realizate de către echipele mixte al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov şi ale Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi, sub coordonarea preşedintelui ANPC, Eduardt Cozminschi, a directorului general, Paul Anghel, şi a secretarului general, Eduard Ştefan Olteniceanu. 
Au fost realizate 47 verificări la operatorii economici din Iași, pentru 11 dintre acestea – finalizate până la această oră – fiind deja dispuse 10 avertismente și 4 amenzi contravenționale, în valoare totală de 14.000 de lei. 
Sancțiunilor de până acum li s-a adăugat și măsuri complementare de oprire temporară de la comercializare a unei cantități de 239 kg de produse alimentare, în valoare de 5.186 lei și de oprire definitive de la comercializare și retragere din circuitul de consum a unei cantități de 357 kg de produse alimentare, în valoare de 6.081 lei. 
Dintre neregulile constatate de comisarii ANPC, au fost: utilizarea în scopul expunerii produselor spre vânzare a unor vitrine frigorifice nefuncționale, neigienizate și cu pete de rugină; comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate depășit; neasigurarea condițiilor optime de depozitare, în conformitate cu regimul de temeperatură indicat de producător; schimbarea stării termice a proselor; expunerea la vânzare și depozitarea produselor lactate și din carne în afara spațiilor frigorifice, la temperatura mediului ambiant; lipsa instrumentelor de măsurare a temperaturii; lipsa buletinelor de verificare metrologică a cântarelor utilizate și folosirea unei mașini de gheață insalubră, cu pete de rugină pentru realizarea gheței necesare comercializării peștelui.
În cazul ucăriilor s-au constatat: comercializarea unor jucării cu informații incomplete fără informații sau lipsa marcajului CE și comercializarea unor jucării de import fără etichete traduse în limba română. 
ANPC îi asigură pe cetățeni că verificarea faptului că drepturile consumatorilor sunt respectate de către operatorii economici reprezintă prioritatea activității instituției.