Foto: Ziua Imnului Naţional a fost marcată la Constanţa printr-un ceremonial militar

Foto: Ziua Imnului Naţional a fost marcată la Constanţa printr-un ceremonial militar

Autorităţile constănţene au repsectat tradiţia şi valorile româneşti şi au marcat Ziua Naţională a Imnului printr-un ceremonial militar organizată în Piața Ovidiu din Constanța.

Imnul Național al României are o încărcătură emoțională puternică pentru toți românii, generată de rezonanța versurilor sale cu memoria înaintașilor noștri care au luptat pentru libertate și pentru păstrarea valorilor naționale.
Cu prilejul Zilei Imnului Național, marinarii militari au participat miercuri, 29 iulie, la ceremonia organizată în Piața Ovidiu din Constanța, unde Muzica Militară a Forțelor Navale a interpretat imnurile naționale, pe care România le-a avut de-a lungul istoriei sale. Șeful Statului Major al Forțelor Navale a participat la ceremonia care a avut loc Piața Tricolorului din București.
De asemenea, în unitățile militare ale Forțelor Navale s-au organizat scurte momente evocatoare, dedicate acestui eveniment, cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și de prevenire a răspândirii și infectării cu noul coronavirus SARS CoV-2. 
Imnul Naţional a fost cântat pentru prima dată în 1848, pe 29 iulie, în Râmnicu Vâlcea, după ce s-a citit Noua Constituţie. Anton Pann a intonat pentru prima dată Deşteaptă-te, române!, care după revoluţia anticomunistă din 1989 a devenit imnul naţional al României.