Iohannis: O majoritate parlamentară fără legitimitate votează măsuri populiste

Klaus Iohannis a declarat joi că astăzi vedem clar efectele dezastruoase ale modului toxic de a acţiona pe principiul ”Merge şi aşa” care ne-a ţinut în loc zeci de ani

Iohannis: O majoritate parlamentară fără legitimitate votează măsuri populiste


Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că astăzi vedem clar efectele dezastruoase ale modului toxic de a acţiona pe principiul ”Merge şi aşa” care ne-a ţinut în loc zeci de ani şi a subliniat că o majoritate parlamentară fără legitimitate votează măsuri populiste. 

Trăim o perioadă dificilă care va marca la scară istorică nu doar România ci întreaga omenire. După ce vom depăși această criză va trebui să separăm clar ce este bine și ce funcționează de ceea ce nu este în regulă și nu funcționează. Această etapă critică ne-a pus în fața oglinzii a decenii de guvernare a României conform mentalității: ”lasă că merge și așa, rezolvăm data viitoare, să facă alții”. Astăzi vedem clar efectele dezastruoase ale acestui mod toxic de a gândi și de a acționa care ne-a ținut în loc zeci de ani. Oamenii politici sunt primii care vor trebui să se schimbe și să înțeleagă că așa nu se mai poate. Schimbarea va fi imposibilă în cazul acelor politicieni care chiar și în aceste zile dramatice se gândesc doar la beneficiile lor electorale și după ce au distrus în ultimii ani bugetul României fac acum propuneri care nu doar că sunt greșite, dar pur și simplu împovărează o țară pe care au lăsat-o și expusă și vulnerabilă”, a declarat Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni. 
Potrivit lui Iohannis, oamenii politici sunt primii care vor trebui să se schimbe și să înțeleagă că așa nu se mai poate. 
Schimbarea va fi însă imposibilă, din păcate, în cazul acelor politicieni care chiar și în aceste zile dramatice se gândesc doar la beneficiile lor electorale și după ce au distrus în ultimii ani bugetul României fac acum propuneri care nu doar că sunt greșite dar pur și simplu împovărează excesiv o țară pe care au lăsat o și expusă și vulnerabilă. Nu putem periclita viitorul României pentru că o majoritate parlamentară lipsită de orice legitimitate votează astăzi populist măsuri care nu au nicio susținere economică”, a declarat Klaus Iohannis. 
Este complet imoral să punem pe umerii generației tinere factura de mâine a unor măsuri aberante, promovate de niște iresponsabili”, a adăugat el. 
Klaus Iohannis a amintit că a făcut un apel insistent încă de la începutul crizei generate de epidemie către toți politicienii să abandoneze discursul demagogic și să nu încerce să câștige capital electoral din suferința oamenilor. 
Este inacceptabil și revoltător să îi vedem dând lecții astăzi pe cei care au lăsat spitalele fără resurse,care au gonit oameni competenți din țară, care au distrus sistematic întregi sisteme de servicii publice”, a spus președintele.