Ponta spune că la rectificarea bugetară resursele în plus se vor aloca în funcție de priorități

Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a afirmat luni, la Orăştie, că după data de 25 iulie vor fi cunoscute resursele financiare de care poate dispune guvernul în vederea unei rectificări bugetare, excedentul urmând să fie alocat în funcţie de priorităţi.
Pe 25 iulie avem şi închiderea primului semestru, ca să putem să facem rectificarea. Şi orice resurse în plus pe care o să le avem, în funcţie şi de discuţia de astăzi şi de ceea ce este prioritate, fie că este vorba de sănătate, de educaţie, de partea socială, de funcţionarea administraţiei, cu siguranţă o să încercăm să le alocăm„, a explicat premierul Ponta.
El a adăugat că nu o să fie suficienţi bani la rectificare, dar a apreciat că discuţiile avute cu reprezentanţii autorităţilor locale sunt utile pentru miniştrii cabinetului.
N-o să fie bani, vă daţi seama, la rectificare, pentru toţi. N-au fost niciodată şi n-au nici cum să fie, dar discuţia cu colegii noştri, în special cei din teritoriu, care au contact direct cu alegătorii mai des decât noi, e foarte utilă. Şi ne spun lucruri – unele le ştim, altele nu le ştim. Şi miniştrii le află de la colegii mei şi asta e un lucru foarte bun„, a conchis primul ministru.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Ponta spune că la rectificarea bugetară resursele în plus se vor aloca în funcție de priorități”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei