Aliaţii Ucrainei au convenit la Ramstein un pachet semnificativ de ajutor militar, dar fără tancuri Leopard

Creşterea ajutorului militar pentru Ucraina este urgentă pentru ca aceasta să-şi poată recupera teritoriul ocupat înainte ca Rusia să lanseze noi ofensive, a transmis secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Aliaţii Ucrainei au convenit la Ramstein un pachet semnificativ de ajutor militar, dar fără tancuri Leopard
Foto: MApN / Laurențiu Turoi


Creşterea ajutorului militar pentru Ucraina este "urgentă" pentru ca aceasta să-şi poată recupera teritoriul ocupat înainte ca Rusia să lanseze noi ofensive, a transmis vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii de la Ramstein, în Germania, la care aliaţii Ucrainei nu au ajuns la un acord pentru a oferi acesteia tancuri germane Leopard, promiţând în schimb Kievului alte tipuri de arme, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie şi sisteme antiaeriene, relatează agenţia EFE.

Germania a anunţat că va efectua o "revizuire" a stocului şi disponibilităţii tancurilor sale Leopard înaintea unei eventuale livrări de acest fel către Ucraina, confirmând că rămâne în discuţie furnizarea acestor tancuri şi că va acţiona rapid dacă aliaţii vor ajunge la un acord să le ofere Kievului. Dar acum "prioritară este apărarea antiaeriană a Ucrainei şi pe aceasta ne concentrăm", a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius.
Omologul său polonez, Mariusz Blaszczak, a anunţat în acest timp că, în aşteptarea unui acord între aliaţi pentru trimiterea unor tancuri Leopard către Ucraina, Polonia va suplimenta numărul tancurilor de concepţie sovietică T-72 pe care le oferă Ucrainei şi de asemenea numărul blindatelor, fără a da detalii. Polonia, care dispune la rândul ei de tancuri Leopard, a cerut insistent Germaniei să ofere astfel de tancuri Ucrainei sau măcar să-şi dea acordul ca alte ţări ce au astfel de tancuri în dotare să le transmită Kievului. Totuşi, guvernul de la Berlin afirmă că nu a primit cereri oficiale din partea altor ţări pentru a autoriza re-exportul unor tancuri Leopard către Ucraina.
După reuniunea de la Ramstein, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat pe Twitter şi într-un comunicat al Alianţei că "Rusia se pregăteşte pentru noi ofensive, astfel că este urgentă intensificarea sprijinului militar pentru a permite Ucrainei să învingă şi să-şi recapete teritoriul ocupat".
"Ca majoritatea războaielor, este probabil ca acesta să se termine la masa negocierilor, dar ce se întâmplă la negocieri este direct legat de ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă, prin urmare trebuie să dăm acum mai multe arme Ucrainei", consideră Stoltenberg.
Deşi la Ramstein nu s-a ajuns la un acord asupra tancurilor Leopard, a fost convenit "un nou pachet semnificativ de capacităţi de luptă" pentru Ucraina, a menţionat secretarul general al NATO, care i-a mulţumit secretarului american al apărării, Lloyd Austin, pentru "leadershipul SUA în oferirea unui ajutor militar foarte semnificativ Ucrainei". Stoltenberg a apreciat de asemenea anunţurile recente de noi livrări de arme către Ucraina ale unor ţări precum Marea Britanie, Polonia, Germania, Franţa, Canada, Danemarca, Olanda sau Suedia.
Pe de altă parte, Stoltenberg a insistat că Ucraina are nevoie de asemenea de mari cantităţi de muniţii, de combustibil, de provizii şi materiale medicale. El a îndemnat astfel ţările NATO să-şi intensifice producţia de muniţii, nu doar pentru a le trimite Ucrainei, ci şi pentru a-şi completa propriile stocuri diminuate în urma ajutorului oferit armatei ucrainene.