Bolojan: Propunerile României pentru Programul SAFE, elaborate până la jumătate lunii octombrie
Propunerile României pentru Programul SAFE, în baza căruia țara noastră va beneficia de un credit de 16,6 miliarde de euro, vor fi elaborate până la jumătate lunii octombrie, a declarat, miercuri, premierul Ilie Bolojan.

Propunerile României pentru Programul SAFE, în baza căruia țara noastră va beneficia de un credit de 16,6 miliarde de euro, vor fi elaborate până la jumătate lunii octombrie, a declarat, miercuri, premierul Ilie Bolojan.
Propunerile urmează să fie înainte, spre aprobare, Comisiei Europene în luna noiembrie, a precizat prim-ministrul, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
Prim-ministrul a efectuat, luni, o vizită la Bruxelles, unde a avut o întrevedere cu comisarul european pentru Apărare și spațiu, Andrius Kubilius.
Ce s-a decis pe componenta de apărare
"A doua întâlnire importantă a fost cea pe apărare, unde, așa cum știți, Comisia Europeană a aprobat pentru România o alocare din Programul SAFE, deci un credit suplimentar de 16,6 miliarde de euro. Din această alocare, cea mai mare parte a ei, 12,5 miliarde, sunt cheltuieli directe pe apărare, iar puțin peste 4 miliarde reprezintă alocări pentru sectorul de transporturi, pentru componenta mixtă de mobilitate civilă și militară. Am discutat cu comisarul european și echipa tehnică toate detaliile legate de acest program, în așa fel încât până la jumătatea lunii octombrie să avem o primă listă a proiectelor care ar face parte din propunerile României, acest Plan Național pentru Apărare, în așa fel încât, la jumătatea lunii noiembrie, cel mai târziu în a doua jumătate, să fie avizate aceste propuneri, după ce sunt discutate și acceptate de către Comisie în CSAT, și la finalul lunii noiembrie, lista de propunere a României, negociată pe componenta de apărare, să fie depusă la Comisie, în așa fel încât acest pachet să aibă aprobarea finală.
Sunt trei efecte majore ale acestui credit, atât pe componenta de apărare, pe cea de deficit și pe cea de infrastructură de transport. În ceea ce privește componenta de apărare, așa cum știți, România s-a angajat să aibă cheltuieli de apărare care să nu coboare sub 2,2% din PIB. Din această sumă, o cotă importantă, aproape 1%, este dedicată achizițiilor militare. Această cotă de 1%, în următorii cinci ani de zile, va fi acoperită de acest program SAFE, ceea ce înseamnă că avem garanția că programele României, absolut necesare pentru apărare, au o finanțare constantă și bugete asigurate în anii următori", a explicat Bolojan.
El a reliefat că, deși este vorba despre un credit, acesta are dobânzi 'de patru ori mai mici' față de cele la care România se împrumută în prezent. De asemenea, există o perioadă de grație de zece ani, iar creditul ar urma să fie rambursat în 40 de ani.
"A doua importanță acestui program este cea din punct de vedere bugetar și al deficitului, mai ales. Așa cum știți, acesta este un credit pe care România îl primește, dar un credit care, față de dobânzile la care România se împrumută astăzi, am achitat dobânzi de patru ori mai mici, Există o perioadă de 10 ani de grație și creditul s-ar rambursa în 40 de ani. Deci, din acest punct de vedere, mutarea bugetului de achiziții pe apărare, de pe creditele curente pe care le ia România astăzi, pe acest credit SAFE, înseamnă câștiguri importante, înseamnă predictibilitate și dobânzi mult mai mici pe care le vom acheta în anii următori.
De asemenea, câștigarea unei perioade foarte importantă, necesară echilibrării bugetare, pentru că nu putem corecta deficite de peste 9%, de pe un an pe altul", a precizat premierul.
Peste 4 miliarde de euro ar urma să fie alocate pentru proiecte de transport, precum capetele de autostradă dinspre Moldova. Bolojan a subliniat că va face tot ce este posibil pentru ca aceste proiecte să fie menținute în program.
"Al treilea element important este cel al componentei de transporturi. Aici, așa cum v-am spus, avem propusă o sumă de peste 4 miliarde de euro. Cele mai importante proiecte sunt capetele de autostradă dinspre Moldova. E vorba de tronsonul Pașcani-Suceava-Siret, deci care ar lega cele două județe din Nord de Capitala țării noastre în mod direct. De asemenea, tronsonul foarte important care leagă Iașiul și Republica Moldova direct cu autostradă, e vorba de tronsonul Pașcani-Iași-Ungheni. Cele două proiecte sunt evaluate la o sumă de peste 3 miliarde de euro și reprezintă cea mai mare parte a acestei propuneri. Fără menținerea lor în programul SAFE, nu am fi avut finanțarea ca în următorii 2-3 ani de zile să începem aceste lucrări. Sper și voi face tot ce este posibil împreună cu colegii noștri, pentru ca aceste două proiecte importante pentru conectivitatea civilă și militară în zona de nord a României să rămână în acest program, în așa fel încât să se poată continua lucrările din primăvara anului viitor pe cele două tronsoane, în așa fel încât, în următorii 2-3 ani de zile, să putem spune că Moldova, cel puțin pe componenta nord-sud, are o infrastructură conectivă importantă", a completat prim-ministrul Bolojan.