Profesoară ucisă în Cernavodă. A fost găsită cu mâinile legate și cu urme de strangulare. Criminalul a vrut să se sinucidă

O profesoară în vârstă de 50 de ani, a fost descoperită decedată în casă. Era parțial dezbrăcată, avea mâinile legate la spate și un căluș în gură, spun surse apropiate anchetei.

Profesoară ucisă în Cernavodă. A fost găsită cu mâinile legate și cu urme de strangulare. Criminalul a vrut să se sinucidă


O profesoară în vârstă de 50 de ani, a fost descoperită decedată în casă (apartament situat la etajul 1 al unui bloc din Cernavodă), parțial dezbrăcată, cu mâinile legate la spate și cu un căluș (se pare că ar fi o pereche de șosete) în gură. Aceasta prezenta urme de strangulare.

Oamenii legii au declanșat cercetările, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, iar suspectul a fost identificat și depistat, fiind condus la audieri.
Pompierii au fost solicitați, în dimineața zilei de joi, 8 aprilie, pentru a debloca ușa unei locuințe din Cernavodă. La fața locului au mers pompierii de la Detașamentul Cernavodă, cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. La fața locului, în interiorul locuinței, a fost găsită o femeie de aproximativ 50 de ani, decedată. Victima era parțial dezbrăcată, avea mâinile legate la spate și un căluș în gură, spun surse apropiate anchetei. Mai mult, ușa a fost încuiată din exterior, iar yala era blocată din cauza unei chei rupte.
”În urma a două seiszări, în sensul în care sora victimei a sesizat despre faptul că, atunci când a căutat-o la domiciliu, a găsit ușa încuiată pe dinafară, cu cheia ruptă parțial în ușă și, ca urmare a unui denunț al unei alte persoane, cu maximă operativitate, și cu o foarte bună colaborare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean al Poliției Constanța au documentat activitatea infracțională a unui bărbat care, acum 36 de ore, deci în cursul zilei de marți, a pătruns în imobilul victimei. S-a conturat ca situație de fapt că acesta a intrat în imobilul victimei pe care o cunoștea anterior și, sub pretextul de a cere ceva de scris și un document pe care să scrie, a încercat să sustragă cheia de la imobil, ca ulterior să pătrundă și să sustragă sume de bani și alte bunuri de valoare, însă a luat hotărârea de a ucide victima, după ce a fost surprins de victimă în încercarea acestuia de a-i sustrage cheile imobilului. Asupra victimei s-au descoperit, la examinarea medico-legală, fiind vorba de concluzii provizorii, multiple leziuni, cele mai multe nu foarte grave, dar întinse pe toată suprafața corpului, la nivelul feței, torace, abdomen, membru inferior drept și, în același timp, a fost găsit un căluș, format din două șosete ce obturau cavitatea bucală a victimei, și o echimozăla nivelul buzei inferioare, secreții nazale, escoriații în zona sânului stâng și acest fapt denotă faptul că între victimă și autor a avut loc o confruntare, probabil victima a încercat să-și salveze viața. Decesul a intervenit în urma sugrumării victimei care avea și acel căluș în cavitatea bucală. Vreau să subliniez excelanta colaborare, care, de la prima sesizare, iată, în mai puțin de 12 ore, s-a reușit conturarea situației de fapt de către parchet. În sensul că IGPR a venit în sprijin și a efectuat cercetarea la fața locului, s-au identificat martorii, procurorul a evaluat aceste informații și a procedat la audierea martorilor, care au furnizat date care au conturat situația de fapt și, nu în ultimul rând, polițiștii de la IPJ Constanța, care au procedat la identificarea bănuitului, au dat în urmărire vehiculul acestuia și a și fost găsit lângă autovehicul, în zona comunei Deleni, afirmând că îi este rău și că a ingerat antigel și pastile pentru șobolani. A fost prezentat la spital, unde s-a confirmat că viața nu i-a fost pusă în primejdie prin ingerarea acelor substanțe, și a fost condus la sediul Parchetului, unde i s-a adus la cunoștință acuzația în prezența unui apărător. Se derulează declarația, se așteaptă poziția procesuală a inculpatului”, a declarat, pentru Replica de Constanța, Gill Julien Grigore Iacobici, șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea", pompierii au fost mobilizaţi în urma primirii unui apel la 112.
„În această dimineaţă, în jurul orei 9,00, prin apel unic pe 112, am fost solicitaţi să intervenim pentru deblocarea unei uşi în Cernavodă. La faţa locului s-au deplasat colegii de la Detaşamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare şi, de asemenea, în sprijin o ambulanţă SAJ. Sosiţi la faţa locului, pompierii au deblocat uşa cu mijloacele din dotare şi în casă a fost găsită o persoana de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarată decedată", a transmis ISU.
Femeia preda psihologie la Liceul Nicolae Bălcescu din Medgidia.
Colectivul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța a transmis, în cursul zilei de joi, 8 aprilie, un mesaj de condoleanțe, după moartea profesorului consilier școlar Cristina Palu.
„Vă anunțăm, cu o tristețe fără margini, moartea fulgerătoare și violentă a colegei noastre, profesor consilier școlar Cristina Palu, un OM care va rămâne mereu în sufletele noastre! Familia CJRAE Constanța este pusă, astăzi, la grea încercare! Cu profund regret, Echipa CJRAE CONSTANȚA”, se arată în mesaj.